MENIU

Patru persoane au murit în urma unui atentat comis în China

Foto: www.hairycrab.com

Patru persoane au murit în urma unui atac cu bombă comis la începutul săptămânii în apropierea unui spital din centrul Chinei. Anunţul a fost făcut de o sursă din poliţie.

Potrivit sursei, atentatul produs în oraşul Zhumadian din provincia Henan nu a fost revendicat,.

Centrul de informare despre drepturile omului şi democraţie din Hong Kong a vorbit despre trei morţi şi 40 de răniţi. Potrivit unor surse locale, bomba a explodat aproape de intrarea în spitalul local.

Este posibil ca atacul să fi fost comis de o persoană nemulţumită de serviciile oferite de spital, potrivit unui oficial al centrului medical.

În noiembrie 2006, poliţia a fost desfăşurată în jurul spitalului dintr-un oraş din sud-vestul Chinei, după revolte provocate de zvonuri potrivit cărora un copil a murit pentru că i-a fost refuzată spitalizarea.

Potrivit militanţilor pentru drepturile omului, persoanele care au participat la revoltă au exprimat nemulţumirea tot mai mare a populaţiei faţă de costul ridicat al îngrijirilor medicale, lipsa unei asigurări medicale pentru cei săraci şi refuzul spitalelor de a-i îngriji pe cei care nu pot plăti în avans.

Mai multe articole despre:
spital morţi bombă China atentat