Cu capul înclinat spre aripioara stânga, papagalul Zabalotski statea în fata oglinjoarei aflate pe un dictionar, facându-si reverente. Se apropia si se îndeparta de propria sa imagine albastru-sinilie, revarsând în aerul îmbibat de fum cârâituri si sunete ce-ti sfredeleau urechile. „Ce frumusete!”, striga. Sau: „Nu-i asa ca sunt destept?!” "Esti destept", raspundea, dupa care, înfoindu-si penajul, (...) Citește mai departe...