MENIU

Optimismul început să se facă simţit la Gloria Bistriţa

<descriere>
Optimism la Gloria Bistriţa

După victoria obţinută pe teren propriu, în ce-a de-a 14-a etapă a Ligii Întâi, cu FC Braşov, banca tehnică a alb-albaştrilor priveşte mai încrezător confruntările care urmează.

\"Sperăm să venim cu cel puţin trei puncte din cele două deplasări care urmează, la Urziceni şi Iaşi. Urziceni e campioana României, joacă în Liga Campionilor, dar important e să fim montaţi, nu intimidaţi de faima adversarului. Jucăm acasă cu Rapid în ultima etapă a turului şi vrem să terminăm bine prima parte a campionatului. Trebuie să fim încrezători, ne batem meci de meci pentru victorie, chiar dacă jucăm cu Rapid sau altă echipă din partea de sus a clasamentului\", a declarat antrenorul Marian Pană.

La conducerea clubului, salvarea de la retrogradare apare acum ca o certitudine. \"Privim cu mai mult optimism jocurile viitoare. Trebuie să avem o atitudine bună la Urziceni, vom încerca să scoatem măcar un punct. Fiecare meci e deschis oricărui rezultat. Echipa joacă, au început să vină şi rezultatele, sigur că avem şanse să rămânem în Liga I, a declarat directorul general adjunct al clubului, Răzvan Grec.

Următoarele 3 etape, Gloria Bistriţa va avea de înfruntate echipe de vârf ale fotbalului românesc. Alb-albaştrii vor juca cu Unirea Urziceni, Poli Iaşi şi Rapid.