MENIU

O firmă de avocatură din Cluj a învins în instanţă legea taxei radio-tv

foto: fallingpixel.com

Au învins taxa radio-tv, pentru moment! O casă de avocatură din Cluj-Napoca a obţinut, în instanţă, anularea plăţii taxei radio-tv de către persoanele juridice care nu deţin aparate radio sau televizoare. Sentinţa, dată în procesul intentat Guvernului României şi Societăţii Române de Radiodifuziune, nu este însă definitivă. Guvernul a atacat hotărârea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Casa de avocatură a fost angajată în septembrie 2008, de o societate clujeană să conteste taxa radio-tv. Patronii firmei erau nemulţumiţi că, deşi nu aveau activitate, primeau în fiecare lună facturi de electricitate, în care era inclusă şi taxa radio-tv. Firma a fost obligată sã achite pentru perioada 2006-2008, 170 de lei, deşi nu beneficia de serviciile respective.

"Ne-am întemeiat pledoaria noastră pe faptul că este imoral şi ilegal să plăteşti o taxă pentru nişte servicii pe care nu le consumi, atâta timp cât nu este vorba despre un serviciu social, cum ar fi sănătatea sau educaţia. Dacă rămâne irevocabilă hotărârea se publică în Monitorul Oficial şi efectele sunt similare unei abrogări şi textul legal nu se mai aplică niciunui agent economic", a explicat avocata Daniela Revnic.

Casa de avocatură a atacat în instanţă prevedera potrivit căreia persoanele juridice sunt obligate să achite taxele radio-tv, indiferent dacă beneficiază sau nu de serviciile respective.

"Curtea de Apel a dat câştig de cauză reclamaţiilor, respectiv s-a dispus anularea celor două texte din cele două hotărâri de guvern", a declarat Liviu Ungur, purtător de cuvânt la Curtea de Apel Cluj.

Recursul intentat de Guvernul României şi de Societatea Română de Radiodifuziune se va judeca în luna aprilie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Mai multe articole despre:
Cluj avocaţi instanţă persoane juridice