MENIU

O femeie aflată în comă de 17 ani va fi eutanasiată în Italia

Foto: RTV

Caz controversat în Italia. O femeie aflată în comă de 17 ani va fi eutanasiată la o clinică din nordul ţării. Doctorii o vor asista şi-i vor deconecta aparatele care o ţin în viaţă.

Eluana Englaro are 37 de ani şi zace pe un pat de spital din 1992, când a avut un accident de maşină. De atunci este în stare vegetativă şi doctorii spun că nu mai are nicio şansă să-şi revină. Astfel că familia femeii a ales eutanasierea.

Eluana a fost deja transferată la clinica unde va fi deconectată de la aparate. Un grup de activişti creştini a încercat să oprească din drum convoiul şi să împiedice eutanasierea. Tatăl femeii a obţinut acest drept în instanţă după zece ani de procese.

Mai multe articole despre:
accident spital eutanasiere maşină femeie comă