MENIU

Numai 15% dintre părinţii din judeţele Braşov şi Cluj au acceptat vaccinarea anti-HPV

Vaccinarea anti HPV în Braşov

Dozele de vaccin împotriva cancerului de col uterin ajung astăzi în teritoriu. Puţini dintre părinţi sunt însă de acord cu imunizarea fetelor, în cadrul programului naţional.

Astăzi, la Braşov, vor ajunge circa 3.200 de doze de vaccin împotriva cancerului de col uterin.  Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, sunt foarte puţini părinţi care şi-au exprimat acordul ca fetele lor să fie vaccinate.

Şi la Cluj, doar 10-15% dintre părinţi au fost de acord cu vaccinarea fetelor.

Elevele din clasele a VI-a şi a VII-a vor fi vaccinate cu prima doză de vaccin începând de săptămâna aceasta, urmând ca în lunile ianuarie şi mai 2010 să le fie administrate a doua şi a treia doză.  Vaccinarea nu este obligatorie. De această dată nu se mai solicită aviz scris din partea părinţilor, ei au însă posibilitatea de a anunţa verbal dacă se opun vaccinării.

Ministerul Sănătăţii a luat decizia de a continua campania de vaccinare împotriva HPV, după ce un sondaj realizat de instituţie a relevat faptul că 52% dintre părinţii care şi-au exprimat o decizie de acţiune, sunt de acord ca fiica lor să primească acest vaccin.

 

Mai multe articole despre:
null