MENIU

NewsIn - Clubul Pandurii a dat în judecată CAF în cazul Ilie Iordache

Foto: NewsIn

Clubul Pandurii Târgu Jiu a atacat în instanţa civilă decizia Curţii de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) de a-l declara liber de contract pe mijlocaşul Ilie Iordache şi au depus plângere penală împotriva fotbalistului şi a avocaţilor săi pentru fals şi uz de fals.

"Am dat în judecată în civil Curtea de Arbitraj pentru Fotbal. Nu vom fi dezafiliaţi pentru că am respectat articolul 57, referitor la contractele de muncă. Nu noi ne-am adresat instanţelor federale, ci jucătorul. Ce s-a întâmplat la CAF a fost mai rău decât cu arbitrii. Spun că au luat decizia pe informaţiile primite de la jucător. De aceea am formulat plângere penală şi împotriva acestuia şi a apărătorilor lui, pentru fals şi uz de fals, a fost deja primul termen, dar s-a amânat pentru că Iordache nu s-a prezentat. Există deja o ordonanţă prezidenţială, care suspendă hotărârea CAF", a declarat, pentru agenţia NewsIn, preşedintele grupării gorjene, Marin Condescu.

Acesta a dezvăluit că membrii CAF au luat o decizie controversată, în care apăreau elemente inexistente. "Iordache solicita, la început, vreo 40.000 de euro, de care nu ştiam, apoi CAF a găsit vreo 20.000 şi aşa s-a hotărât. La decizie apare că Iordache avea de primit 3.807 euro primă pentru victoria cu Poli Iaşi, când el nici nu a fost în lot. Cum să dăm primă o asemenea sumă? Se întâmplă multe lucruri ciudate acolo, merg diverşi conducători şi impresari pentru a influenţa deciziile".

Preşedintele celor de la Pandurii a mai anunţat că Iordache se poate transfera la orice echipă pe propria răspundere. "El poate semna pe riscul lui şi al clubului la care va merge. Cu cine semnează trebuie să plătească. Marea problemă e că vom fi traşi la răspundere de Dinamo, dacă devine liber de contract din cauza noastră. În contractul de transfer scria că trebuie să dăm un milion de euro, dacă se întâmplă aşa ceva", a mai afirmat oficialul gorjean.

În schimb, impresarul lui Ilie Iordache, Florin Manea, susţine că FRF ar trebui să ia măsuri împotriva formaţiei gorjene şi să o dezafilieze. "Ce vină are jucătorul pentru că a fost declarat liber pentru că nu şi-a luat banii? FRF trebuie să se sesizeze în acest caz. O decizie a unei Comisii a FRF nu poate fi atacată în civil. Noi am respectat decizia luată prima oară, când nu ni s-a dat câştig, şi am urmat regulile. Noi cum nu avem putere să-l dăm în judecată în civil? Să-şi facă un campionat al lui, dacă nu respectă deciziile comisiilor federale", a afirmat Manea, pentru NewsIn.

Secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, a explicat că demersul celor de la Pandurii este regulamentar, deoarece deciziile contractelor de muncă pot fi atacate în instanţele civile.

Mijlocaşul Ilie Iordache a devenit liber de contract, după ce Curtea de Arbitraj pentru Fotbal din cadrul FRF a admis recursul acestuia şi a decis încetarea contractului cu clubul CS Pandurii Târgu Jiu. Conform unei clauze din contractul de transfer dintre Dinamo şi Pandurii, formaţia gorjeană trebuie să achite daune în valoare de un milion de euro, dacă Iordache este declarat liber din cauza ei.

Fotbalistul în vârstă de 24 de ani se află în negocieri cu gruparea greacă AEK Atena, însă nu poate semna din cauza problemelor cu Pandurii.