MENIU

Nemirschi a dat fără licitaţie un contract de 500.000 euro, potrivit Gardianul

Foto: gardianul.ro

Potrivit jurnaliştilor de la Gardianul, Nicolae Nemirschi ar fi cheltuit peste o jumătate de milion de euro ca să promoveze un program de mediu. Afacerea s-ar fi făcut fără licitaţie, iar firma câştigătoare ar fi una abonată la contractele cu statul. Ministerul Mediului nu a comentat aceste informaţii.

Gardianul a descoperit că, pentru promovarea unui program legat de termoficarea pe bani europeni, ministrul Nicolae Nemirschi a cheltuit peste 500.000 de euro. Suma ar fi fost plătită înainte ca programul vizat de publicitate să fie început. Firma care a primit banii susţine că e vorba de o suplimentare a unui contract mai vechi cu ministerul, pe care l-a câştigat cu licitaţie.

"Acesta a fost o suplimentare a contractului iniţial. Deci legea permite o suplimentare a contractului cu 50% din valoare. Nevoile lor de comunicare erau cu mult mai mari. Am făcut eforturi deosebite să păstrăm preţurile iniţiale deoarece contractul iniţial a fost încheiat la un curs de 3,66 lei pe euro", a spus Gabriel Ştefănescu, administratorul Ars Advertising.

Jurnaliştii de la Gardianul scriu că firma Ars Advertising este abonată la contractele cu statul încă de pe vremea guvernului Tăriceanu.

În iunie 2008 ar fi primit peste două milioane de euro de la AVAS ca să promoveze licitaţia cu strigare de la Antibiotice Iaşi. În acelaşi an a mai câştigat peste 1 milion de euro din contractul cu Transgaz Mediaş. În 2006 a primit de la Agenţia pentru Strategii Guvernamenale 450.000 euro. În 2005, firma a câştigat 3 contracte de publicitate cu Electrica S.A., în valoare totală de 562.000 euro.

 

Citeşte mai mult

Mai multe articole despre:
licitaţie Ministerul Mediului anchetă