MENIU

Miting pentru românul ucis în Spania

Foto: realitatea tv

Comunitatea din Cabrera este solidară cu familia românului ucis cu câteva zile în urmă, în Spania. Primarul acestei localităţi a anunţat vineri, organizarea unui miting de protest, scrie presa spaniolă.

Manifestaţia va avea loc chiar în centrul oraşului, în faţa primăriei. Primarul şi-a exprimat, în numele întregii comunităţi, regretul pentru tragedia în urma căreia a murit Gigi Muşat, în vîrstă de 33 de ani.

Edilul şi-a îndemnat concetăţenii să ofere donaţii familiei românului, pentru că rudele nu au bani suficienţi pentru repatrierea trupului.Spanioli şi români au jucat aseară un meci de fotbal în Cabrera, în memoria românului ucis.

În noaptea de 10 spre 11 septembrie, Gigi Muşat a fost atacat de cinci tineri, patru spanioli şi un portughez. În timpul luptei, românul a căzut şi s-a lovit cu capul de o bordură şi a murit pe loc. Doi dintre făptaşi sunt acuzaţi de crimă, iar trei de complicitate la omor.

Mai multe articole despre:
Spania miting ucis român