MENIU

Mircea Geoană a anunţat că se retrage din CSAT

Foto: NewsIn

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că se retrage din Consiliul Suprem de Apărare a Ţării începând de duminică, pentru că nu acceptă ca Armata să fie folosită de preşedintele Băsescu în scopuri electorale.

"Acţiunile electorale ale preşedintelui Traian Băsescu din ultimele zile, prin care foloseşte Armata Română în scopul politicianist de promovare a PD-L pentru alegerile europarlamentare sunt inacceptabile. Nu admit folosirea imaginii pozitive şi a încrederii populaţiei în Armata Română în scop electoral, partizan", s-a arătat în comunicatul de presă prin care Geoană şi-a anunţat retragerea din CSAT.

Liderul PSD a făcut referire la vizita efectuată de şeful statului, înaintea scrutinului europarlamentar, în Irak şi Afganistan, şi a susţinut că "în niciun stat democratic preşedintele nu foloseşte simbolul Armatei, devotamentul şi sacrificiul ostaşilor săi în interes electoral".

Mircea Geoană a devenit membru al CSAT după ce Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă prin care preşedintele Senatului devine şi vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Modificarea legii CSAT a fost prevăzută în protocolul coaliţiei de guvernare PSD - PD-L.