Ministrul Sănătăţii este sceptic în privinţa majorărilor salariilor din Sănătate, aprobate de Nicolăescu
Ministerul Sănătaţii nu dispune momentan de fonduri pentru respectarea acordului de majorare a salariilor în sistemul sanitar, descoperindu-se un deficit bugetar în urma unui audit efectuat de la începutul anului în cadrul instituţiei, a anunţat, joi, preşedintele Federaţiei SANITAS, Marius Petcu.
Petcu a precizat că dacă până la 31 ianuarie 2009, ordonanţa de urgenţă privind salariile din sistemul sanitar nu va fi aprobată, sindicaliştii din Sănătate vor redeschide conflictul de muncă şi vor apela, dacă este necesar şi la grevă.
Totodată, Petcu a anunţat că ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, se va întâlni la sfârşitul săptămânii cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, pentru a discuta despre bugetul alocat Sănătăţii.
Preşedintele SANITAS a mai spus că, în cadrul întâlnirii cu ministrul Sănătăţii, i-a fost înmânat actul normativ prin care Guvernul permite acordarea tichetelor de masă în toate spitalele din România, pe tot parcursul anului 2009.