MENIU

Mihai Stoichiţă: Sunt dezamăgit de prestaţia unor jucători

<descriere>

Antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, a declarat că este dezanăgit de atitudinea unor jucători mai mult decât de ratarea calificării în primăvara europeană.

\"Sunt dezamăgit după acest joc, dar nu atât de rezultat, cât mai mult de prestaţiile unor jucători. Sunt doi sau trei băieţi care ar trebui să se gândească bine ce vor să facă mai departe. Dacă joci la Steaua, trebuie să dai mai mult pe teren. Şerif este o echipă bună, dârză, pregătită foarte bine fizic şi mental şi nu m-a surprins. Au avut câteva ocazii în prima repriză, iar ulterior noi ne-am descoperit şi ei au marcat. Tactic, au evoluat foarte bine\", a declarat Stoichiţă.

Echipa antrenată de Mihai Stoichiţă a terminat, miercuri, la egalitate partida cu moldovenii de la Şerif Tiraspol, scor 1-1, şi a pierdut astfel orice şansă de calificare în 16-imile de finală ale Ligii Europa.