MENIU

Mexicul a înregistrat 82 de decese provocate de gripa porcină într-o săptămână

Foto: telegraph.co.uk

82 de decese provocate de gripa porcină au fost înregistrate în ultima săptămână în Mexic, totalul cazurilor mortale înregistrate în această ţară ridicându-se în prezent la 482, a anunţat pe 12 noiembrie, Ministerul mexican al Sănătăţii.

Mexicul a fost în luna aprilie focarul mondial al bolii şi a înregistrat peste 61.100 de cazuri de contaminare neletale, potrivit ministerului.

Potrivit celor mai recente date OMS, date publicităţii pe 13 noiembrie, gripa porcină a provocat moartea a cel puţin 6.071 de persoane în lume.