MENIU

Metrorex despăgubeşte călătorii pentru cele două zile de grevă

<descriere>

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, să admită acţiunea Metrorex şi să constate nelegalitatea grevei sindicaliştilor de la metrou, dispunând totodată încetarea de îndată a grevei.

Directorul comercial al Metrorex, Tiberiu Moldovan, a declarat joi că Metrorex va despăgubi călătorii cu abonamente de 0,8 lei pentru fiecare zi de grevă, precizând că a primit 960.000 de reclamaţii pe email de la călătorii nemulţumiţi.

\"Călătorii au transmis mesaje de nemulţumire prin intermediul cărora solicitau recuperarea banilor plătiţi prin abonament pentru cele două zile de grevă\", a spus Tiberiu Moldovan.

Potrivit acestuia, călătorii se pot duce la oricare dintre casierii pentru a-şi recupera banii sau pot opta ca la următorul abonament să li se scadă suma aferentă celor două zile de grevă.

Directorul comercial al Metrorex a adăugat că, până la sfârşitul anului, se vor monta în fiecare staţie sisteme de informare, în timp real, care vor furniza informaţii despre intrarea următorului tren în staţie. Sistemele de informare vor fi date în funcţiune în primul trimestru al anului viitor pentru Magistralele 1, 2 şi 3, a precizat Moldovan.

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, să admită acţiunea Metrorex şi să constate nelegalitatea grevei sindicaliştilor de la metrou, dispunând totodată încetarea de îndată a grevei. Angajaţii de la metrou au fost marţi şi miercuri în grevă generală, iar trenurile nu au circulat în intervalul orar 04.00-16.00. Peste 300.000 de oameni care foloseau zilnic metroul în intervalul 05.00-16.00 au fost nevoiţi să utilizeze alte mijloace de transport. În cele două zile de grevă traficul rutier a fost grav afectat, chiar dacă RATB a suplimentat capacitate de transport cu 200 de autobuze, troleibuze şi tramvaie.

Metroul bucureştean a împlinit joi 30 de ani de la punerea în circulaţie a primului tronson de metrou Semănătoarea (în prezent Petrache Poenaru) - Timpuri Noi.

Mai multe articole despre:
grevă metrorex