MENIU

Mai multe spitale din ţară nu au aparatura medicală necesară intervenţiilor

Foto: businessmagazin.ro

Epidemia de gripă nouă scoate încă o dată la iveală adevărata faţă a sistemului sanitar românesc. În Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Harghita, cel mai modern aparat este stetoscopul. O situaţie similară se înregistrează şi în Timişoara. Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” nu are un aparat de ventilaţie pentru bolnavi de mai bine de doi ani.

Spitalul de boli infecţioase din Timişoara nu deţine un aparat de ventilaţie. Practic, un pacient care nu mai poate respira singur, nu mai poate fi ajutat nici de medici.

Conducerea spitalului susţine că unitatea va primi nouă aparate de ventilaţie, în valoare de 1 milion de euro.

La secţia de Boli Infecţioase a spitalului Judeţean Harghita, personalul medical lucrează cu suflet şi cu stetoscopul. Nu există nici măcar un aparat de monitorizare a inimii, un aparat de aspirat secreţii, sau un monitor de urmărire a stării pacienţilor.

„În această primăvară am cerut Ministerului astfel de aparate, din păcate nu am primit niciun răspuns, dar sperăm să găsim o soluţie până la urmă”, a declarat Demeter Fernc, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Harghita.

Unitatea nu dispune nici de un laborator propriu. Aşa că un pacient contagios trebuie să traverseze oraşul Miercurea-Ciuc, până la Spitalul Judeţean de Urgenţă, când are nevoie de analize. 
Mai multe articole despre:
spitale Timişoara Harghita aparatură