MENIU

Mai multe curse au fost anulate sau întârziate pe aeroporturile din Bucureşti şi Timişoara

Curse cu întârzieri pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă

Întârzierile curselor de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă nu depăşesc trei ore.

Mai mult de 20 de aeronave care trebuiau să decoleze de pe aeroportul Hentri Coandă au avut întârzieri din cauza gerului, vineri dimineaţă. Mihaela Chiril, şef serviciu comunicare al Aeroportului Henri Coandă, a declarat pentru REALITATEA.NET că întârzierile nu depăşesc trei ore.

\"Sunt curse întârziate, pistele se deszăpezesc în permanenţă, iar la aeterizări nu sunt probleme, însă la decolări sunt probleme din cauza gerului.  Traficul aerian nu este blocat, dar cursele pleacă cu întârziere pentru că aeronavele au nevoie de o pregătire specială înainte de decolare, din cauza gerului.  La această oră sunt pregătite de decolare 10 curse\", a mai spus Mihaela Chiril.

\"Având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile din această perioadă, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti se asigură intervenţia continuă cu utilajele de deszăpezire, precum şi cu utilaje dotate cu material degivrant, aeroportul fiind operaţional. De asemenea, s-a procedat la suplimentarea personalului, asigurându-se capacitatea tehnică maximă de intervenţie\", se arată într-un comunicat al Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti .

Vineri dimineaţă au existat mai multe anulări sau întârzieri de curse din cauza condiţiilor meteo de pe celelalte aeroporturi din ţară şi străinătate cu care Timişoara este legată aerian.

Astfel Compania Carpat Air a anulat zborurile: Iaşi-Timişoara şi Craiova-Timişoara, iar cursa Bucureşti-Timişoara a avut o întârziere de 3 ore din cauza ninsorii puternice de pe aeroportul Henry Coandă. De asemenea cursa Bucureşti –Timişoara a companiei Tarom a avut o întârziere de o oră din cauza condiţiilor meteo de pe aeroportul de plecare.

Zborul Wizz-Air, Londra-Timişoara a avut 5 ore întârziere din cauza ninsorii puternice de pe aeroportul din Londra.

De asemenea au fost închise portul fluvial Constanţa Sud şi portul Midia.