MENIU

M. Geoană: Severin are şanse să devină Înalt Reprezentant al UE pe probleme externe

Foto: blogspot.com

Adrian Severin are şanse mari să obţină a treia funcţie ca importanţă în Uniunea Europeană, crede Mircea Geoană. Preşedintele socialiştilor europeni, Martin Schulz, spune că şansele lui Severin depind în mare măsură de sprijinul Guvernului său. Declaraţiile au fost făcute în urma unei discuţii între cei doi oficiali, care a avut loc la sediul PSD.

Adrian Severin are şanse să obţină postul de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene, spune Mircea Geoană. Acest lucru înseamnă, automat, că Adrian Severin ar fi vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Geoană a subliniat că această funcţie va reveni socialiştilor europeni. Potrivit pesedistului, Adrian Severin se află pe o listă scurtă de candidaţi.

"Preşedintele Adrian Severin, care e colegul meu în Parlamentul European, este pe lista scurtă a partidului pentru postul de Înalt Reprezentant. Sunt şi alţii pe această listă, bineînţeles că şansele lui depind de susţinerea din partea guvernului ţării sale", a spus Martin Schulz, preşedintele Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din PE.

Mircea Geoană a făcut un apel la preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi ministrul de Externe interimar, Cătălin Predoiu, să-l susţină prin lobby pe Adrian Severin pentru acest post.