MENIU

Liga Campionilor - Dan Petrescu spune că modelul Unirii Urziceni este Manchester United

Foto: NewsIn

Antrenorul formaţiei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a afirmat într-un interviu publicat de site-ul oficial al UEFA, că gruparea sa are ca model clubul englez Manchester United, unde antrenorul are cea mai mare putere de decizie.

"Când am ajuns la club, în 2006, nu eram mulţumit de cum merg lucrurile şi am decis să schimb mulţi jucători. Am vândut 24 de fotbalişti şi am cumpărat 22. Unul singur a rămas de când am venit, Epaminonda Nicu. Exemplul pe care l-am urmat a fost cel al lui Manchester United, unde antrenorul are ultimul cuvânt în privinţa transferurilor, şi nu decide conducerea în locul lui", a spus antrenorul Unirii, Dan Petrescu.

Tehnicianul a adăugat că Unirea este singurul club din România în care antrenorul are atât multă putere de decizie. "Jucătorii au devenit mai puternici pentru că le-am explicat ce vreau de la ei. Le-am spus că eu nu îi consider terminaţi, că am încredere în ei. Chiar şi aşa, jucătorii nu trebuie doar să facă schimb de tricouri cu fotbaliştii de la Sevilla, Stuttgart sau Rangers. Unii jucători români chiar fac aşa ceva, aşteaptă fluierul de final pentru a face schimb de tricouri cu vedetele. Nu şi în echipa mea, mergem peste tot să câştigăm", a adăugat acesta.

Fostul fundaş al lui Chelsea Londra s-a referit şi la meciul de debut al Unirii în Liga Campionilor, contra lui FC Sevilla: "Nu aş fi vrut să începem cu acest meci. Sevilla are multă experienţă în competiţiile europene şi va porni ca mare favorită. Ştim că nu trebuie să le oferim niciun spaţiu pentru că au jucători puternici şi foarte buni executanţi de lovituri libere, dar în fotbal se pot întâmpla multe", a afirmat Petrescu.

Meciul dintre FC Sevilla şi Unirea Urziceni va avea loc miercuri, de la ora 21:45, în Grupa G a Ligii Campionilor.