MENIU

Liderul de la Casa Albă face prima sa vizită în Africa subsahariană

Foto: http://evilbeetgossip.film.com/wp-content/uploads/2007/06/barack.jpg

Locuitorii Ghanei se pregătesc să îl primească în vizita pe preşedintele american Barack Obama. Autorităţile au desfăşurat un impresionant dispozitiv de securitate în aşteptarea oaspetelui, care se bucură de o mare popularitate în această ţară.

Este prima vizită pe care preşedintele Americii o face în Africa subsahariană de când a fost ales în funcţie. Obama va susţine un discurs despre democraţie şi dezvoltare economică în Parlamentul din Accra, capitala republicii Ghana. Milioane de oameni vor urmări discursul preşedintelui trasmis în direct pe întreg continetul african, dornici să afle care sunt priorităţile Statelor Unite faţă de Africa, spun analiştii.

Vizita lui Obama nu este lipsită de controverse. Locuitorii din Kenya, ţara în care s-a născut tatăl lui Obama, sunt nemulţumiţi că preşedintele nu a ales să viziteze Nairobi. Acelaşi sentiment e împărtăşit de locuitorii din Nigeria cea mai populată ţară din Africa şi un exportator major de petrol în SUA.

Obama a ales Ghana pentru a arăta că SUA susţin ţările africane care respectă principiile democratice şi legile statului. Ghana este un exemplu pentru continent, o ţară în care transferul de putere s-a făcut paşnic în 2008. Obama este însoţit de către soţia sa şi cele două fiice.

Familia prezidenţială va face şi o vizită în oraşul istoric Cape Coast, un punct strategic folosit de britanici pentru comerţul cu scalvi. Va fi o vizită simbolică mai ales că prima doamnă a Americii, Michelle Obama descinde dintr-o famile de sclavi africani.

Mai multe articole despre:
SUA vizită Africa Ghana Barack Obama