MENIU

Leşinul lui Nicolas Sarkozy a fost lipsit de gravitate

Foto: defense.gouv.fr

Preşedintele Nicolas Sarkozy a fost internat duminică la spitalul Val-de-Grace de la Paris, după un leşin considerat drept lipsit de gravitate, au anunţat surse din anturajul său. El va rămâne în spital până luni, de dimineaţă, pentru a fi supus unor teste medicale.

A fost vorba despre un leşin vagal, potrivit acestor surse. Leşinul sau sincopa vagală este o scurtă pierdere a cunoştinţei cauzată de suprasolicitatrea nervului vag, al cărui rol este să încetinească ritmul cardiac, potrivit unor surse medicale citate de agenţia franceză.

Sincopele vagale sunt spectaculoase, dar nu prezintă niciun pericol pentru viaţa pacientului şi nu necesită tratament specific. Leşinul de acest gen survine în mod obişnuit la persoane tinere şi în stare bună, fiind declanşat de oboseală, căldură, stat prea mult în picioare sau o stare emoţională puternică.

Preşedintele francez se află la spitalul militar Val-de-Grâce de la Paris, unde a fost internat predecesorul său, Jacques Chirac, după un accident vascular cerebral în septembrie 2005.

Potrivit AFP, ar exista şi un martor la leşinul lui Sarkozy. O persoană care se plimba duminică la începutul după-amiezii a văzut din spate un bărbat care făcea sport înconjurat de gărzi de corp. Bărbatul părea obosit, apoi s-a prăbuşit. Incidentul s-a petrecut între ora 13 şi 13.30 (14-14.30, ora României), potrivit martorului, care spune că a văzut-o şi pe Carla Bruni sosind la locul incidentului cu o motocicletă.

Un elicopter a sosit în jurul orei locale 13.40, decolând din nou în scurt timp, urmat de un alt elicopter. Şi alţi locuitori din Versailles, unde se afla Sarkozy, au confirmat că au văzut un elicopter survolând oraşul. 

Sarkozy a fost spitalizat după ce s-a simţit rău în timp ce făcea sport, a anunţat duminică Palatul Elysée. Potrivit presei franceze, Sarkozy nu şi-a pierdut cunoştinţa în timpul episodului care a dus la spitalizarea sa şi starea sa "a revenit la normal". Gravitatea incidentului nu este cunoscută încă.

Nicolas Sarkozy făcuse din transparenţa dosarului său medical o promisiune de campanie, pentru a pune capăt practicilor predecesorilor săi. La începutul lunii, site-ul palatului Elysée publica cel de-al doilea buletin de sănătate al preşedintelui, după ce primul fusese publicat în mai 2007. "La cererea domnului preşedinte, i s-au făcut mai multe examene medicale (cardiovasculare şi sangvine). Rezultatele acestor examene s-au dovedit normale", arăta buletinul extrem de scurt.

În pofida promisiunilor de transparenţă, preşedinţia nu a anunţat când Nicolas Sarkozy a fost internat în cel mai mare secret, în 21 octombrie 2007, la spitalul militar Val-de-Grâce de la Paris. Abia după trei luni, purtătorul său de cuvânt a confirmat că Sarkozy a fost supus atunci unei "mici intervenţii la gât", o angină potrivit altor surse.

Sănătatea preşedinţilor este un subiect sensibil în Franţa, mai ales după ce Francois Mitterand a ascuns ani de zile că era bolnav de cancer.

Mai multe articole despre:
Nicolas Sarkozy