MENIU

Kaka a declanşat isteria la Madrid. 40.000 de spectatori au asistat la prezentarea oficială

Foto: www.as.com
Foto: www.as.com
Foto: www.as.com
Kaka a fost prezentat oficial la Real Madrid în faţa a peste 40.000 de spectatori.

Mijlocaşul brazilian Ricardo Kaka a fost prezentat marţi seara, în faţa a peste 40.000 de suporteri, la gruparea spaniolă Real Madrid, unde va purta tricoul cu numărul 8.

Evenimentul a avut loc pe stadionul Santiago Bernabeu, unde au fost prezenţi peste 40.000 de suporteri, iar cei mai mulţi dintre ei aveau postere cu noul fotbalist al lui Real Madrid, pentru care gruparea din Primera Division a plătit cel puţin 65 de milioane de euro. Kaka a semnat în cursul zilei de marţi pe 6 ani cu gruparea din capitala Spaniei şi va câştiga 9 milioane de euro pe sezon.

Preşedintele clubului, Florentino Perez, a ţinut un scurt discurs în care l-a felicitat pe brazilian că a ales să se transfere la "cel mai bun club din istorie". La ceremonie a fost prezent şi fosta glorie a madrilenilor, Alfredo di Stefano, care a fost aclamat de miile de spectatori.

Unul dintre cele mai aşteptate momente ale serii a fost cel în care Ricardo Izecson Dos Santos Leite "Kaka" a prezentat tricoul pe care-l va purta la Real Madrid, acesta fiind inscripţionat cu numărul 8.

"Este ceva foarte special pentru mine. Sunt fericit că am ajuns la un club precum Real Madrid. Este un pas foarte important în cariera mea, nimic nu se compară cu istoria acestui club", a afirmat Kaka.

Spectatorii prezenţi pe stadion au putut să urmărească pe ecrane şi imagini din meciurile jucate de Kaka pentru naţionala Braziliei sau pentru fostul său club, AC Milan.

Brazilianul a făcut la finalul prezentării un tur de stadion, fiind felicitat de fanii din tribune, iar câţiva dintre ei au reuşit pătrundă pe teren şi să-l strângă în braţe, fiind îndepărtaţi cu greu de forţele de ordine.

Kaka, în vârstă de 27 de ani, a evoluat la AC Milan între 2003 şi 2009, după ce a mai jucat la Sao Paulo. El a câştigat în 2007 Balonul de Aur şi a fost desemnat de FIFA cel mai bun fotbalist din lume. A câştigat titlul de campion al Italiei cu Milan, Liga Campionilor, de două ori Supercupa Europei şi o dată Campionatul Mondial al cluburilor. Cu naţionala Braziliei a câştigat de două ori Cupa Confederaţiilor şi o dată Campionatul Mondial (2002).
Mai multe articole despre:
Real Madrid Kaka vizită teste prezentare