MENIU

Jurnalistul Cristian Oprea se apără în procesul cu Băsescu spunând că a scris un material de opinie

foto: cotidianul.ro

Jurnalistul Cristian Oprea a declarat, vineri, în cadrul procesului în care a fost dat în judecată de şeful statului, că materialul scris reflectă opiniile personale asupra unor afirmaţii făcute de preşedintele României, opinii ce nu necesitau a fi probate.

Cristian Oprea a mai declarat, în faţa instanţei, că nu era obligat să îi ia preşedintelui Traian Băsescu o declaraţie asupra materialului scris de ziarist, deoarece articolul era un material de opinie.

Instanţa a decis să nu îl mai audieze pe Traian Băsescu în această cauză, motivând că proba nu ar fi utilă soluţionării dosarului.

Avocatul ziaristului Cristian Oprea a depus, la termenul de vineri, sentinţa tribunalului din Milano din dosarul în care Silvio Berlusconi a dat în judecată un ziarist, fără a avea, însă, câştig de cauză. 

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au decis să acorde încă un termen în acest dosar, pentru data de 23 ianuarie, pentru a se stabili calitatea procesuală a angajatorului jurnalistului de la "Cotidianul", Cristian Oprea. 

Traian Băsescu l-a dat în judecată, în septembrie, pe Cristian Oprea de la ziarul "Cotidianul", cerând daune morale de 100 de lei, după ce acesta ar fi publicat un articol "defăimător" la adresa preşedintelui. 

Mai multe articole despre:
proces Traian Băsescu Cristian Oprea