Jurnaliştii se ambiţionează să spargă tăcerea din jurul lui Salinger, "scriitorul singuratic"

Foto: www.mabuse.cl

J.D. Salinger nu-şi dezminte capriciile în relaţiile cu presa, după ce, vreme de aproape 35 de ani, a refuzat orice dialog şi orice întrebare referitoare la cărţile pe care le mai scrie.

Cu toată reticenţa scriitorului, Tom Leonard, jurnalist la revista "Spectator", a insistat la uşa lui Salinger, dar nu a reuşit mai mult decât ceilalţi reporteri ambiţioşi. Aflând identitatea vizitatorului, Salinger a lăsat să-i scape exclamaţia: "Oh, nu!" şi a închis uşa.

Perseverent, jurnalistul a reuşit să vorbească cu vecinii, dar nu a aflat decât câteva dintre obiceiurile cotidiene ale lui Salinger: ce supermarket frecventează şi ce cafea bea, pentru că în cartierul unde locuieşte, pare a funcţiona "un cod al tăcerii" legat de cel căruia vecinii îi spun "J.D."

În vârstă de 90 de ani, autorul nuvelei "De veghe în lanul de secară", locuieşte împreună cu cea de-a treia soţie într-o casă din Cornish, New Hampshire. Ultimul titlu publicat datează din 1965, fiind vorba de o nuvelă epistolară, "Hapworth 16, 1924", apărută în New Yorker, iar astăzi, nimeni nu poate spune dacă Salinger mai scrie, dar îşi păstrează manuscrisele departe de privirile indiscrete ale lumii. Deşi au fost zvonuri că Salinger a scris un roman istoric, având ca temă al doilea război mondial, cartea nu a apărut niciodată.

Expediţia până la Cornish nu a reuşit decât să-l irite pe scriitorul atât de ataşat intimităţii sale. În ultimul interviu pe care l-a dat pentru New York Times, în 1974, Salinger a anunţat că nu mai scrie decât pentru sine însuşi, "pentru a se proteja şi pentru a-şi proteja munca". În 2000, Margaret Salinger, fiica din a doua căsătorie, a scris cartea autobiografică "Dream Catcher: A Memoir", spulberând multe dintre legendele care îl înconjurau pe J.D., printre care şi cea a imaginii scriitorului singuratic. În cartea fiicei sale, Salinger apare ca o persoană cu tabieturi stricte, mândru de experienţa pe front şi extrem de sociabilă.

Tom Leonard nu este singurul jurnalist care se loveşte de tăcerea din jurul lui Salinger. În ianuarie 2009, nuvelistul Charlie Carillo, fost reporter la New York Post, şi-a povestit aventura din cartierul unde locuieşte scriitorul: "Am parcat maşina. Am coborât, am făcut câţiva paşi şi, deodată, din spatele casei a apărut un bărbat slab, în blugi (...) Părul îi era alb ca zăpada, iar ochii de culoare închisă. Stăteam în faţa lui ca Dorothy în faşa Vrăjitorului din Oz. (...) Sunt reporter, i-am spus. Oh, pleacă, te rog! şi m-a concediat cu un gest", îşi aminteşte Carillo.

J.D. Salinger şi-a făcut debutul literar în 1940, în Story Magazine. Ajunge pe front în cel de-al doilea război mondial, experienţa conflagraţiei fiind traumatică. În 1948, îi apare povestirea "O zi perfectă pentru peştele banană", iar trei ani mai târziu scrie cartea care îl va consacra ca voce literară şi ca simbol al tinerei generaţii din SUA, "De veghe în lanul de secară". În anii '60, scrie alte două povestiri celebre "Franny şi Zooey" " şi Dulgheri, înălţaţi grinda acoperişului şi Seymour: o prezentare".

Cu toate că, practic, din 1970, nu i-a mai apărut nicio carte, romanele care l-au consacrat sunt reeditate şi au vânzări de până la 250.000 de exemplare pe an. Convingerea că autorul scrie, deşi nu publică, a fost insuflată de fosta sa iubită, care povesteşte că 15 manuscrise sunt încuiate în seiful scriitorului, care scrie fervent.

Din 1953, J.D. Salinger locuieşte retras, la Cornish, New Hampshire.

Mai multe articole despre:

cărţi jurnalişti literatură scriitor J.D. Salinger De veghe în lanul de secară