MENIU

Jumătate din poliţiştii ieşeni de la Rutieră sunt puşi sub urmărire penală pentru luare de mită

Foto: Realitatea TV

Jumătate dintre poliţiştii ieşeni de la Serviciul Poliţie rutieră sunt urmăriţi penal. Cele mai frecvente acuzaţii sunt luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Cei 45 de agenţi au fost audiaţi deja de procurorii ieşeni.

În judeţul Iaşi Serviciul Poliţiei rutiere are 90 de angajaţi. De la începutul anului mai bine de jumătate dintre aceştia au intrat în vizorul anchetatorilor. Cei mai mulţi dintre poliţiştii de la rutieră în cazul cărora a început urmărirea penală, sunt suspectaţi de abuz în serviciu sau chiar de luare de mită.

În cazul celor 45 de poliţişti există şi o cercetare prealabilă şi aceştia riscă sancţiuni disciplinare dacă vor fi găsiţi vinovaţi.

La începutul lunii ianuarie, procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Iaşi au declanşat o anchetă la Poliţia Rutieră. Pe 20 ianuarie au fost reţinuţi doi agenţi rutieri însă au fost eliberaţi în ziua următoare.

Virginia Pralea, subinspector-purtător de cuvânt IPJ Iaşi a declarat că în cazul celor doi agenţi din cadrul Poliţiei Rutiere Iaşi, care sunt cercetaţi în libertate, conform legii 360 din 2002, privind statutul poliţistului, va fi luată măsura punerii la dispoziţie. 

Pentru alţi doi s-a început urmărirea penală pentru abuz în serviciu, trafic de influenţă şi luare de mită.