MENIU

Johannis: Am acceptat funcţia de premier

<descriere>
Klaus Johannis: Vin la Bucureşti pentru o întâlnire comună cu Geoană şi Antonescu

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a avut luni o întrevedere comună cu Mircea Geoană şi Crin Antonescu, la Palatul Parlamentului. Johannis a anunţat că nu exclude ca în zilele următoare să se întâlnească şi cu preşedintele Traian Băsescu.

Klaus Johannis a declarat că acceptă propunerea liderilor PSD şi PNL, de a forma un viitor guvern, în cazul în care Mircea Geoană va ieşi preşedinte.

\"Am discutat doar la telefon, pentru că eram plecat. Am acceptat această propunere. Am avut o discuţie şi cu Crin Antonescu care a m-a asigurat de sprijinul său în continuare pentru o nominalizare ca prim-ministru. A doua zi am avut o discuţie foarte bună şi cu Marko Bela care m-a asigurat că şi UDMR sprijină această variantă. Am avut discuţii aproape zilnice cu liderii politici care doresc ca pe viitor să conduc Guvernul\", a declarat primarul Sibiului, înainte de plecarea spre Capitală.

Edilul Sibiului a precizat că pe lista temelor de discutat cu cei doi este modul în care se va implica în campania electorală a lui Geoană, dacă va apărea pe afişele electorale ale acestuia. Miza este una importantă în condiţiile în care Traian Băsescu a obţinut în judeţul Sibiu, unul controlat de Johannis, un scor de circa 44% din voturi.

Klaus Johannis a spus luni că a avut o discuţie cu Traian Băsescu săptămâna trecută, dar că va stabili telefonic o viitoare întrevedere cu şeful statului. \"A dorit să avem o întrevedere ca să discutăm situaţia politică creată şi vom stabili la telefon o întâlnire\", a completat Johannis.

Edilul Sibiului a precizat că, pe lângă protocoalele încheiat între PNL şi PSD şi UDMR şi PNL, liberalii şi social-democraţii vor trebui să încheie înţelegeri şi cu el. Doar după prezidenţiale, vom discuta despre viitorul guvern, a subliniat Johannis, care s-a declarat sceptic în privinţa variantei de a ajunge premier, în cazul în care bătălia pentru Cotroceni va fi câştigată de Băsescu.

Întrebat dacă prin acest gest începe să se implice activ în cursa electorală din turul II, Johannis a apreciat că dacă acest subiect va fi abordat de  cărte Mircea Geoană, la discuţiile de la Bucureşti, atunci va putea lua în consideraţie şi o implicare activă în campania lui.

\"Nu am purtat discuţii despre guvern şi nici despre persoane sau program de guvernare, pentru că acum prioritare sunt alegerile prezidenţiale şi nu cred că trebuie suprapuse lucrurile. După ce se vor încheia, vom discuta şi aceste aspecte\", a mai spus Johannis.

În ceea ce priveşte guvernul pe care l-ar putea conduce, Johannis a spus că el va \"avea în continuare primul şi ultimul cuvânt\" şi că guvernul va fi unul politic.

\"Eu voi avea în continuare primul şi ultimul cuvânt, Guvernul va fi unul politic, pe baza unui algoritm, dar eu îmi rezerv dreptul de a alege persoanele. În această fază, este bine că există protocolul dintre PSD şi PNL, dar ulterior va fi nevoie de înţelegeri care să se refere direct la mine. Acordul PSD-PNL nu mă angajează, dar mă avantajează\", a susţinut Kalus Johannis.

\"Guvernul este construit teoretic de catre partidele care formează o majoritate în Plarmanet şi vor să guverneze. În mod normal, premierul este liderul unui partid. Ca să funcţioneze această construcţie, este nevoie de protocoale şi cu mine. Am salutat aceste înţelegeri, cred că sunt bune\" a mai spus el.

Johannis a precizat că are o strategie de guvernare, dar, evident că aceasta va trebui armonizată cu partidele care îl sprijină.