MENIU

Jocuri şi interese pentru controlul celei mai mari investiţii a statului în energie

Foto: standard.ro

Energonuclear SA, compania care va administra cea mai mare investiţie a statului în energie – proiectul de construcţie a reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, estimat în total la aproximativ 4 miliarde euro, este pe ultima sută de metri pentru infiinţare, iar în culise se fac jocuri pentru obţinerea controlului asupra acesteia.

"S-a făcut o listă, probabil finală, cu cei 13 membri ai Consiliului de Administraţie, şapte ai statului şi cinci ai giganţilor energetici sau investitorilor implicaţi, şi sunt vehiculate deja mai multe nume pentru postul de CEO, pentru care trebuie sa existe însă unanimitate", au declarat pentru Business Standard surse apropiate discuţiilor.

Teodor Nitulescu (PDL), fost primar al Alexandriei şi fost prefect al judeţului Teleorman, este preferat de către Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Nuclearelectrica pentru postul de CEO. Unii dintre investitorii privaţi luptă, la rândul lor, să-l impună pe Ioan Rotaru, fost director general al Nuclearelectrica în perioada 2000–2005 şi actualmente implicat în conducerea businessului Elcomex.

Teodor Chirica, tot fost director general al Nuclerelectrica, şi Ionel Bucur, director general adjunct al companiei nucleare, sunt şi ei în cărţi, deşi, potrivit surselor citate, nu fac parte dintre favoriţii reprezentanţilor statului. Citeşte mai mult în Bussines Standard

Mai multe articole despre:
energie Cernavodă reactoare nucleare