MENIU

Israelul a permis vineri evacuarea cetăţenilor străini din Fâşia Gaza

Foto: Realitatea TV
Israelul a deschis punctul de trecere a frontierei de la Erez
Israelul a fost de acord să întrerupă bombardamentul pentru câteva ore pentru a permite evacuarea străinilor

Israelul a permis vineri ca 443 de cetăţeni străini care locuiesc în Fâşia Gaza să fie evacuaţi, a anunţat joi un oficial din domeniul apărării în condiţiile în care forţele israeliene au întreprins atacuri aeriene asupra teritoriului controlat de Hamas pentru a şasea zi consecutiv. De asemenea, Israelul a fost de acord să întrerupă bombardamentul pentru câteva ore pentru a permite evacuarea străinilor.

Peter Lerner, ofiţer israelian de legătură, a precizat că este vorba despre cetăţeni americani, ruşi, moldoveni, ucraineni, turci şi norvegieni. Punctul de trecere a graniţei de la Erez va fi deschis pentru ei din această dimineaţă, a spus Lerner. "Din experienţă ştim că nu toţi străinii pleacă în asemenea situaţii", a mai spus oficialul.

Mulţi dintre cetăţenii străini sunt soţii ale palestinienilor din Gaza şi copiii lor, iar faptul că Israelul permite plecarea lor pe la graniţa sa ar putea semnala pregătiri pentru o escaladare a confruntării.

Potrivit evaluărilor făcute de autorităţile române, în Gaza sunt în jur de 400 de persoane cu cetăţenie română, 100 dintre ele fiind copii, a declarat ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu, într-un interviu pentru RFI.

"Deocamdată, şi suntem foarte bucuroşi să spunem acest lucru, nu avem semnale în legătură cu vreo situaţie mai dificilă în ceea ce îi priveşte pe aceşti cetăţeni români, dar rămânem în alertă maximă din această perspectivă", a spus Diaconescu, după ce a participat marţi la Paris la o reuniune cu omologii săi din UE consacrată situaţiei din Gaza.

Ahmed Abdul-Salam Hassan Majdalani, ambasadorul palestinian la Bucureşti, a recomandat luni autorităţilor române să-i evacueze cei cetăţenii români din Gaza, sugerând că Egiptul ar putea oferi ajutor în acest sens.

Ministerul român de Externe repetă că este gata să ofere tot ajutorul de care au nevoie cetăţenii români, dacă acesta este solicitat.  Pe de altă parte, ministerul a solicitat tuturor cetăţenilor români aflaţi în Fâşia Gaza sau în zone din imediata apropiere a teritoriilor în care au loc operaţiuni militare să se abţină de la orice acţiuni care ar putea determina reacţii de forţă ale părţilor implicate în conflict.

MAE a îndemnat marţi cetăţenii români să apeleze la sprijinul oficiilor diplomatice ale României de la Tel Aviv şi Cairo pentru gestionarea eventualelor solicitări de asistenţă. Din comunicatul transmis marţi de Ministerul de Externe reiese însă că nu s-a luat deocamdată o decizie de evacuare a cetăţenilor români din Fâşia Gaza, aşa cum s-a întâmplat în iunie 2007, când Hamas a preluat prin forţă controlul regiunii.

MAE şi-a exprimat adânca preocupare faţă de escaladarea tensiunilor în Fâşia Gaza şi a făcut apel la toate părţile implicate să renunţe imediat la acţiunile de forţă, în favoarea dialogului şi a gestionării situaţiei prin mijloace politico-diplomatice.

Mai multe articole despre:
Israel Fâşia Gaza evacuare conflict MAE străini