MENIU

Incertitudine la MAI privind creșterea vârstei de pensionare. Predoiu dă asigurări, sindicatele rămân sceptice

O nouă întâlnire va avea loc săptmâna viitoare

Tensiunile din sistemul de ordine publică continuă după ce, marți seară, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, s‑a întâlnit cu liderii sindicatelor polițiștilor, pe fondul dezbaterilor publice privind o posibilă creștere a vârstei de pensionare în structurile de apărare și siguranță națională. Întâlnirea a fost prezentată oficial drept una din seria consultărilor periodice, însă sindicatele au reclamat lipsa unui proiect concret și au vorbit despre o stare accentuată de incertitudine în rândul angajaților.

MAI: Nu există niciun proiect de lege. Doar discuții la nivelul Guvernului

În debutul discuțiilor, Cătălin Predoiu a transmis clarificări privind informațiile apărute în spațiul public. Ministrul a subliniat că nu există, la acest moment, niciun proiect de lege privind modificarea condițiilor de pensionare pentru polițiști și militari.

Pe de altă parte, însă, Predoiu a precizat că la nivelul Guvernului există doar discuții preliminare privind o eventuală creștere a vârstei de pensionare, discuții care vizează strict viitorul.

Predoiu a insistat că ministerul respinge orice măsură impusă unilateral, fără consultare și fără o evaluare riguroasă a impactului asupra funcționării sistemului.

Sindicatele: „Nu acceptăm o nouă creștere a vârstei de pensionare”

De cealaltă parte, sindicatele polițiștilor au reiterat poziția fermă exprimată în ultimele zile: nu acceptă nicio discuție privind o nouă majorare a vârstei de pensionare, după ce legea a fost deja modificată în 2023, când vârsta standard a început să crească progresiv de la 60 la 65 de ani.

Sindicaliștii au avertizat că orice discuție despre noi modificări poate afecta grav stabilitatea resursei umane și capacitatea operațională a structurilor MAI.

Dialogul continuă săptămâna viitoare

Întâlnirea s‑a desfășurat într‑un cadru descris oficial drept „deschis și constructiv”, fiind abordate preocupările privind predictibilitatea carierei, stabilitatea personalului și menținerea capacității operaționale.

MAI a anunțat că dialogul cu sindicatele va continua și că o nouă întâlnire de lucru este programată pentru săptămâna viitoare.