MENIU

Încă doi învinuiţi în dosarul permiselor şi înmatriculărilor false din Covasna au fost arestaţi

foto: kaosservers.com

Tribunalul Covasna a admis, vineri, propunerea Pacrhetului Covasna şi a dispus arestarea preventivă a celor doi reţinuţi, Gheorghe Burlacu, angajat al Serviciului Permise Auto şi Înmatriculări, şi a lui Viorel Zaha, director la o şcoală de şoferi.

Mandatele sunt valabile din 8 mai până în 5 iunie, inclusiv, iar cei doi au declarat deja recurs. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, Elena Ciobanu, a declarat că în urma valorificării probelor s-a dovedit faptul că cei doi au comis infracţiuni, de natura celor comise de trei persoane aflate de aproape două luni în arest preventiv, şi anume dare de mită şi falsuri.

Reţinerea celor doi vine după ce, marţi, instanţa a prelungit cu încă 30 de zile mandatele de arestare a trei persoane, un agent de la permise şi înmatriculări, Dorin Andriesei, un instructor auto de la şcoalaac de şoferi „Codreanu“, Jancso Aron, şi un agent de pază, Szekely Karoly.

Cei trei sunt cercetaţi în stare de arest preventiv din 12 martie. În dosarul permiselor şi înmatriculărilor false sunt inculpate 19 persoane, din care 14 persoane sunt cercetate în stare de libertate, printre care şi trei agenţi de la permise şi înmatriculări: Petru Ioan Blaga, Paul Brânzilă şi Viorel State, şi un funcţionar de la serviciul de impozite şi taxe din Primăria Sfântu Gheorghe, Torok Bela.

 

Mai multe articole despre:
soferi arestare permise auto