MENIU

În timp ce SUA vrea suplimentarea numărului de soldaţi în Afganistan, poliţiştii afgani sunt aruncaţi în luptă fără echipament şi neinstruiţi

Foto: acus.org
Foto: RTV
Administraţia americană a anunţat că va investi aproape 20 de miliarde de dolari pentru instruirea soldaţilor şi poliţiştilor afgani

Noua strategie pentru Afganistan anunţată de preşedintele american Barack Obama pune accent pe suplimentarea numărului de soldaţi şi poliţişti afgani, pentru ca aceştia să preia treptat rolul forţei internaţionale. Între timp, poliţiştii afgani sunt aruncaţi, de multe ori, în focul luptelor fără echipament şi fără a fi temeinic pregatiţi.

Tranziţia spre forţele afgane nu va fi uşoară într-o ţară săracă, măcinată de conflicte, în care loialităţile sunt dictate de apartenenţa la un trib, în care majoritatea poliţiştilor nu ştiu să scrie sau să citească, iar ofiţerii corupţi cer mită pentru a-i elibera pe suspecţii Al-Qaida.

După opt luni de instruire, poliţiştii vor ieşi din perimetrul securizat şi se vor confrunta cu probleme reale: ameninţări din partea talibanilor, a răpitoritor, dar mai ales a traficanţilor de droguri.

Provincia Kunduz, din nordul Afganistanului, este o rută de trecere a narcoticelor din Afganistan înspre fostele republici sovietice.

Poliţiştii sunt aruncaţi în focul luptelor de multe ori fără echipament şi fără a fi temeinic pregatiţi.

Anul trecut, peste 1.200 de poliţişti afgani şi-au pierdut viaţa în timpul confruntărilor cu talibanii.

"Cea mai grea misiune a lor este să rămână în viaţă", spune Paul O'Brien, instructor american.

La rândul său, instructorul german Sasha spune că poliţiştii sunt foarte saraci şi nu au nicio pregătire.

Administraţia americană a anunţat că va investi aproape 20 de miliarde de dolari pentru instruirea soldaţilor şi poliţiştilor afgani şi va creşte numărul forţelor de securitate afgane de la 240.000 la 400.000.

Într-o regiune muntoasă precum Afganistanul e nevoie de cât mai mulţi poliţişti şi forţe internaţionale pentru a asigura securitatea.

Mulţi afgani îi privesc cu neîncredere pe poliţişti, pe care îi asociază cu guvernul de la Kabul şi îi consideră corupţi.

"Poliţiştii sunt ca hoţii, se bucură dacă primesc ciocolată sau orice fel de mită", spune un poliţist tânăr.

Un poliţist mai în varstă, care a luptat împotriva sovieticilor în anii '80, a recunoscut că de multe ori şefii săi corupţi i-au eliberat pe talibanii arestaţi. "Când prindem un suspect al Qaida sau talibani, şefii corupţi îi eliberează", spune poliţistul.

Alţi poliţişti se plâng că nu au primit salariile de patru luni, deoarece comadantul lor le fură banii: "Suntem 150 de poliţişti din provincia Gazni care nu şi-au primit banii. Am vrut să ne aruncăm uniformele pe jos şi să plecăm. Suntem frustraţi".

Nu sunt puţini poliţiştii care renunţă la salariul de 100 de dolari pe lună şi se alătură talibanilor, care plătesc de trei ori mai mult.

Pentru moment, programele de instruire a poliţiştilor sunt finanţate de Europol şi USAID. Va trece, însă, mult timp până când guvernul afgan va putea să susţină din bugetul propriu poliţia şi armata. 

Mai multe articole despre:
poliţişti Afganistan militari trupe Barack Obama