MENIU

În Ghencea şi la Braşov s-au ţinut momente de reculegere în memoria lui Marian Cozma

Handbalistele de la Oltchim au intrat în sală cu tricouri pe care erau imprimate chipul, numele şi numărul lui Cozma
Foto: www.mkbveszprem.hu

Cu gândul la dispariţia lui Marian Cozma în tragedia de la Veszprem, în Ghencea s-a aşternut liniştea înaintea meciului dintre români şi croaţi. Şi la Braşov, derby-ul handbalului feminin, Rulmentul-Oltchim, a început cu un moment de reculegere în memoria handbalistului.

Marian Cozma este în sufletul tuturor. Fie sportivi, fie suporteri, toţi au ţinut un moment de reculegere în memoria fostului pivot al naţionalei de handbal.

Startul l-au dat cele mai bune handbaliste al ţării, înaintea derby-ului Rulmentul-Oltchim. Mai mult, echipa oaspete a intrat în sală cu tricouri pe care erau imprimate chipul, numele şi numărul cu care juca regretatul handbalist.

Nici fotbalul nu a făcut excepţie. La amicalul România - Croaţia, scor 1-2, jucătorii ambelor formaţii s-au strâns la centru terenului, iar în stadion s-a aşternut liniştea.

Mai multe articole despre:
România handbal Croaţia Rulmentul Oltchim Marian Cozma