MENIU

Iancu: "Unirea va rămâne cea mai performantă echipă a campionatului, chiar şi după meciul cu FC Timişoara"

Foto: NewsIn

Dan Petrescu a luat foc după ce Marian Iancu a declarat, înaintea partidei directe dintre FC Timişoara şi Unirea, că şi-i doreşte pe Dacian Varga şi Tiberiu Bălan, jucători împrumutaţi până-n vară de Sportul la Urziceni. "Timişoara procedează ca Dinamo", a tunat "Bursucul", iar finanţatorul Timişoarei şi-a cerut scuze faţă de antrenorul Unirii, într-un comunicat publicat pe site-ul clubului de pe Bega.

"Am urmărit cu atenţie răspunsurile date de domnul Dan Petrescu, antrenor al echipei Unirea Urziceni, în cadrul conferinţei de presă de azi, 28 mai. Trebuie să recunosc că am greşit faţă de domnia sa şi echipa pe care o antrenează, atunci cînd, crezînd că fac un gest de fair-play, întrebat fiind în acest sens, am readus în atenţia publică negocierea din iarnă dintre mine şi domnul Vasile Şiman, preşedintele clubului Sportul Studenţesc, cu privire la jucătorii Dacian Varga şi Tiberiu Bălan. E de notorietate posibila tranzacţie legată de cei doi şi am considerat că nu trebuie să ascund, în perspectiva meciului care urmează, un adevăr pe deplin realizabil în această vară. Am înţeles că poziţia mea a deranjat. Nu mi-am dorit, nu am anticipat un asemenea impact şi nici nu l-am premeditat. Fapt pentru care îi cer scuze şi mă bucur că am prilejul să mă revanşez duminică seară. Unirea Urziceni va rămâne cea mai performantă echipă a campionatului, chiar şi după meciul cu FC Timişoara. Cu bani puţini sau de multe ori fără, a reuşit ceea ce noi nu putem investind enorm. Oare care mai este definiţia performanţei în fotbal? La această întrebare mă aştept să răspundă jucătorii şi antrenorii noştri pînă pe 15 iunie 2009", a declarat Iancu pe site-ul oficial al clubului de pe Bega.

Partida FC Timişoara - Unirea Urziceni, din etapa a 33-a a Ligii I, se va disputa duminică de la ora 20.30. 

Mai multe articole despre:
Marian Iancu Unirea Urziceni echipă FC Timişoara