MENIU

Huzu: Vreau să redau credibilitatea arbitrajului românesc

Foto: www.oradesibiu.ro

Fostul arbitru internaţional Aron Huzu şi-a început, luni, mandatul de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA). Principalul său obiectiv este să redea credibilitatea arbitrajului românesc.

"Astăzi am preluat oficial funcţia, dar practic am început munca încă de acum o lună. Este foarte, foarte mult de lucru. În primul rând, îmi doresc să schimb percepţia asupra arbitrajului, să îi redăm credibilitatea", a declarat, pentru NewsIn, preşedintele CCA.

Huzu susţine că recâştigarea credibilităţii se poate face doar prin promovarea arbitrilor tineri, urmând ca la o parte din cei aflaţi în actualul lot să se renunţe. "Deocamdată eu am luat un lot de arbitri şi trebuie să lucrez cu ceea ce am. Vom promova tineri, de la nivelul Ligii a III-a şi a II-a, iar la unii din actualul lot vom renunţa, însă pe parcurs, după ce vom vedea care merită şi care nu să rămână", a explicat Huzu.

Şeful CCA avertizează însă că venirea sa la comisie nu garantează că nu vor mai exista greşeli: "La fel cum era şi pe vremea în care activam noi, greşeli vor fi şi în continuare. Cele mai grave sunt la ofsaid, penalty şi control disciplinar. Sper însă ca ele să fie cât mai rare".

Aron Huzu a fost numit de Comitetul Executiv al FRF în funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), la data de 29 aprilie, după ce a fost aprobată demisia vicepreşedintelui cu atribuţii de preşedinte, Nicolae Grigorescu. De asemenea, un alt candidat pentru preşedinţia FRF, Dan Lăzărescu, a fost numit vicepreşedinte al acestui for.

Aron Huzu, în vârstă de 56 de ani, este fost arbitru român şi are la activ 173 de meciuri în Liga I. Şi-a făcut debutul în prima divizie la data de 2 septembrie 1990, iar ultimul său meci în prima ligă a avut loc pe 5 decembrie 1998. El ocupă locul 14 în clasamentul arbitrilor cu cele mai multe meciuri conduse în Liga I.
Mai multe articole despre:
arbitraj preşedinte CCA credibilitate Aron Huzu