MENIU

Honorius Prigoană: Modelul meu în politică este Traian Băsescu

Honorius Prigoană ar putea deveni colegul tatălui său în Camera Deputaţilor

Honorius Prigoană crede că va câştiga mandatul de deputat din Colegiul 1. Tânărul spune că este gata să îşi finanţeze singur campania şi că nu se teme să participe la dezbateri alături  de contracandidaţi mai vechi din politică.

Honorius Prigoană spune că îl are drept model în politică pe preşedintele Traian Băsescu, dar admiră şi alţi lideri ai PD-L. \"Modelul meu în politică este Traian Băsescu. Eu am intrat în PD-L pentru domnul Traian Băsescu, am rămas în partid pentru a-l sprijini pe domnul Traian Băsescu, am fost alături de domnia sa în campania electorală. Domnul Traian Băsescu este preşedintele care a pus bazele statului român modern\". Aşa şi-a motivat Honorius Prigoană admiraţia pentru cel pe care îl consideră modelul său în politică. Dar, din punctul său de vedere, afirmarea acestei admiraţii faţă de preşedinte poate fi un subiect cu care fi atacat.

La capitolul puncte vulnerabile, Honorius Prigoană mai trece tinereţea, dar şi numele pe care îl poartă.

\" Mircea Geoană este un diplomat desăvârşit, un personaj politic aparte, pentru că face politică de stânga cu toate că are o imagine mai mult de dreapta. Domnul Geoană mi se pare un  boier care conduce un guvern de stânga. Elena Udrea a fost un ministru performant, eu o admir, pentru că am văzut cum a lucrat în campania electorală, Elena Udrea este un politician tânăr, despre care cred că s-a descurcat excelent. Monica Iacob Ridzi nu a fost proeminentă, am văzut din presă că au fost scandaluri legate de numele domniei sale, aştept să se termine procesul ca să ne dăm cu părerea. În cazul în care va fi găsită vinovată, este de condamnat de opinia publică, în cazul în care va fi găsită nevinovată, cred că ar trebui să îi cerem scuze, pentru că i s-a terminat cariera. Gigi Becali este un politician, un europarlamentar, ştiu mai multe despre activitatea sa ca om de afaceri. Domnul Vadim Tudor este un foarte bun orator. Eu mă uit la televizor atunci când vorbeşte la televizor, îmi place să îl ascult, chiar dacă nu sunt de acord cu ideile sale\". Aşa îi caracterizează Honorius Prigoană pe unii dintre viitorii colegi din Parlament sau pe colegii de pe scena politică.

Plata TVA-ului după achitarea facturii este o primă iniţiativă pe care o va susţine Honorius Progoană dacă va deveni deputat. Pretendentul la mandatul de deputat nu a ştiu care este valoarea alocaţiei pentru copii, însă a dovedit că ştie cât este pensia minim garantată.

Honorius a povestit cum l-a ales partidul să candideze: \"Am fost azi invitat la BPN, din care eu nu fac parte, să-mi exprim progranul politic, iar la BPN s-a votat ca eu să candidez pentru Colegiul 1. Haideţi să nu pară a nepotism această  nominalizare a mea, pentru că nu e aşa, dacă era nepotism, mă puneau secretar de stat. Eu am fost nominalizat să intru într-o bătălie\".  Honorius Prigoană a spus că atuurile sale au fost capacitatea de muncă şi studiile. El a amintit că munceşte de la 12 ani şi că a lucrat chiar şi la Realitatea TV, mai întâi ca operator, apoi ca regizor de emisie la emisiunile lui Adrian Păunescu.