MENIU

Hocheiştii stelişti au rămas fără majorete şi suporteri

Hocheiul românesc este dat uitării pe zi ce trece
<descriere>Foto: stelisti.gsp.ro

Hocheiul românesc are aerul unui sport uitat sub un morman de patine şi crose prăfuite. Asta pentru că suporterii au părăsit de prea multe ori patinoarul dezamăgiţi de rezultatele echipei favorite şi pe deasupra îngheţaţi de frigul din săli. Nici convocarea la echipa naţională nu pare să-i motiveze pe jucătorii români, care le-au cedat locul lor ucrainenilor.

În Capitală condiţiile lasă de dorit, aşa că hocheiul nu mai este demult un sport care-i atrage pe români. Din păcate nici pentru suporteri nu mai e tentant să-şi susţină echipa favorită la meciuri. Jucătorii nu mai sunt deloc surprinşi că trebuie să joace cu sala goală fiindcă meciul durează două ore şi jumătate, iar frigul îţi intră până în măduva oaselor.

Steliştii abia aşteaptă meciurile cu Miercurea Ciuc pentru că doar atunci patinează cu mai multă înverşunare, iar crosele se încrucişează cu un zgomot asurzitor ca să trimită pucul nervos în poartă.

Sărăcia performanţelor i-a îndepărtat pe români de hochei. Motiv pentru care la naţională au fost convocaţi nu mai puţin de patru ucraineni.

Inima hocheiului rămâne în estul Ardealului. Acolo a devenit deja o tradiţie ca părinţii să-şi dea copiii la hochei. Aşa că aria de selecţie este generoasă şi echipele au cale liberă spre vârful clasamentului.

Tot la Sport pe NET puteţi să luaţi notiţe şi să încercaţi să puneţi în practică ultimele trickuri de sport extrem. Pentru că afară miroase a iarna, au început să circule pe net tot felul de filme care să-i inspire pe cei al căror loc preferat de joacă este muntele înzăpezit.

La Sport pe NET vi-l prezentăm pe Valentino Rossi. La doar 30 de ani este fericitul deţinător a nouă tiltluri mondiale la motociclism viteză. Este considerat cel mai talentat practicant al acestui sport din toate timpurile.

SPORT pe NET este o producţie web tv marca REALITATEA.NET, prezentată de Claudia Chira, care vă oferă săptămânal reportaje exclusive din lumea sportului, dar şi interviuri cu personalităţi pasionate de sport. Aşteptăm părerile şi sugestiile voastre cu privire la SPORT pe NET la adresa penet@realitatea.net.

Mai multe articole despre:
Steaua hochei Miercurea Ciuc jucători patinoar