MENIU

Guvernul va plăti sporurile câştigate în instanţă eşalonat, în trei ani

Foto: wordpress.com

Guvernul a adoptat, duminică, o ordonanţă de urgenţă care eşalonează pentru 2010-2012 plata sporurilor sau altor drepturi salariale obţinute în instanţă, anunţă Ministerul Justiţiei, după ce OUG din 2008 care prevedea eşalonarea acestora a fost declarată neconstituţională.

Potrivit OUG adoptate în data de 14 iunie 2009, hotărârile judecătoreşti titluri executorii vor fi plătite în trei tranşe, respectiv în anul 2010 se va plăti 34% din valoarea titlului executoriu, în anul 2011 se va plăti 33% din valoarea titlului executoriu, iar în anul 2012 rămâne de achitat 33% din valoarea titlului executoriu.

În comunicatul MJ se precizează că OUG a fost adoptată la propunerea Ministerului Finanţelor Publice.

Potrivit Ministerului Finanţelor Publice, valoarea titlurilor executorii de acest tip depăşeşte 2 miliarde de lei pentru întreg sectorul bugetar, inclusiv sistemul judiciar, se arată în comunicatul remis de Ministerul Justiţiei. În aceste condiţii, "caracterul extraordinar, imprevizibil şi amploarea fenomenului, pune în dificultate nu numai execuţia bugetului de stat, ci şi a bugetelor autorităţilor locale, în contextul unor resurse bugetare limitate şi a constrângerilor legate de necesitatea păstrării controlului asupra cheltuielilor bugetare", se precizează în comunicat.

Ordonanţa a fost singura soluţie aflată la dispoziţia Guvernului pentru satisfacerea drepturilor beneficiarilor şi păstrarea controlului asupra cheltuielilor bugetare, susţine Ministerul Justiţiei în comunicat.

Ministerul Justiţiei a anunţat că va înainta, în şedinţa Guvernului de miercuri, 17 iunie, un pachet de propuneri care să amelioreze starea financiară a sistemului judiciar şi statutul personalului din acest sistem, indiferent de profesie. Pachetul de măsuri va avea în vedere revizuirea politicii privind destinaţia taxelor judiciare şi a unor prevederi speciale referitoare la aceste taxe, menţinerea profesiilor din sistemul judiciar pe poziţii de vârf în cadrul viitoarei grile de salarizare, obţinerea unor fonduri necesare pentru funcţionarea sistemului judiciar la rectificarea bugetară din toamnă, se mai arată în comunicat.

Directorul executiv al Centrului pentru Resurse Juridice, Georgiana Iorgulescu, a declarat că CCR a decis deja că eşalonarea nu se poate face prin ordonanţă, fapt ignorat, însă, de Guvern. "S-a dovedit că în ţara asta Executivul nu e preocupat de lege. Nu numai că, atunci când nu-i convine o lege, o abrogă, mai nou nu ţine cont nici de deciziile Curţii Constituţionale. Şi mă întreb de ce ţine cont Executivul? Probabil că ar trebui să fie un soi de grevă electorală, să nu mergem la vot, ca Executivul să aibă de ce ţine cont", a afirmat Georgiana Iorgulescu.

Astfel, CCR a declarat neconstituţional, pe 12 mai, un articol din OUG 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei. Potrivit acestuia, plata sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei, se realiza, eşalonat, în termen de 18 luni de la intrarea in vigoare a documentului, modalitatea de eşalonare fiind stabilită prin ordin comun al ministrului justiţiei, ministrului economiei şi finanţelor, preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

CCR şi-a motivat decizia susţinând că reglementarea eşalonării sumelor pentru magistraţi putea fi amânată şi nu se impunea o ordonanţă de urgenţă. Curtea Constituţională a României reia, în hotărâre, argumentul potrivit căruia ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 nu a fost motivată de necesitatea unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, ci a fost impusă de diverse situaţii cu implicaţii financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, motiv pentru care a declarat neconstituţionale primele două articole din actul mai sus amintit.
"Întrucât subzistă aceleaşi raţiuni pentru care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.I şi art.II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.75/2008, se impune adoptarea aceleiaşi soluţii şi în cauza de faţă. Prin urmare, Curtea urmează să admită excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.75/2008, întrucât eşalonarea plăţii sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei, nu a fost determinată de necesitatea unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată", susţine CCR.

Prima tranşă a fost dată în octombrie 2008, a doua urma să fie plătită în martie 2009, dar nu a fost onorată, ceea ce a dus la declanşarea unor proteste în justiţie, iar a treia trebuie să fie plătită în toamnă.