MENIU

Gigi Becali nu mai dă doi bani pe Europa League

Foto: NewsIn

Patronul Stelei, care acum câteva luni vorbea despre câştigarea Ligii Europa spune că nu-l mai interesează decât campionatul. Nu va mai da niciun ban pe transferuri, deoarece consideră că are o super-echipă care joacă de cinci ori mai bine decât pe vremea lui Bergodi.

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat agenţiei NewsIn că sumele de bani care se câştigă în Liga Campionilor l-au determinat să privească Liga Europa ca pe o competiţie secundară, în opinia acestuia obiectivul principal al roş-albaştrilor fiind câştigarea campionatului.

"O să vedeţi că vom merge la Istanbul şi vom odihni jucătorii, pentru că nu mă interesează să fim obosiţi. Păi, ce? Pentru ce să să ne zbatem? Pentru 120.000 de euro cât ia echipa dacă învinge şi 60.000 la egal? Nu, nu mă interesează asta, nici imaginea, lumea se învârte în jurul banilor, bani care se găsesc în Liga Campionilor. Principalul nostru obiectiv este campionatul", a spus Gigi Becali, care şi-a motivat opţiunea: "Unirea Urziceni a luat 12.000.000 de euro din banii Ligii Campionilor, Steaua ar lua 17-18 milioane, cu bilete, cu tot".

Finanţatorul roş-albaştrilor a făcut şi o analiză a jocului echipei sale din momentul în care Mihai Stoichiţă a fost instalat pe banca tehnică: "Steaua joacă de cinci ori mai bine cu Stoichiţă decât o făcea cu Bergodi. Avem super echipă acum, Bergodi stagna jocul". În ceea ce priveşte viitoarea strategie de transferuri a grupării din Ghencea, Becali a precizat: "Nu mai dau absolut niciun ban pentru transferuri. Pentru ce să dau? Avem super echipă. Nu cred că avem probleme cu rezervele atunci când se accidentează unii jucători, avem o grămadă de rezerve, nu mai e nevoie de niciun transfer".

Gigi Becali s-a referit şi la situaţiile mijlocaşului Grzelak şi a atacantului Bibişkov: "Ce să mai vorbim de ei? La gară cu ei, tată! Grzelak să ia trenul de Polonia, Bibişkov să ia trenul de Bulgaria, şi cu asta basta".