MENIU

Gigi Becali, eliberat: Mi-a dat Dumnezeu o palmă ca să mă pot spovedi

Foto: NewsIn
Becali a mulţumit presei pentru sprijinul acordat
Gigi Becali a mers direct la biserica din Pipera

După două săptămâni petrecute în arest, Gigi Becali a fost eliberat şi şi-a petrecut sărbătorile de Paşte acasă. Judecătorii au decis, vineri seară, să îl lase în libertate sub control judiciar.

Eliberarea omului de afaceri a fost un adevărat eveniment şi a provocat o îmbulzeală de nedescris. Sute de susţinători, oameni urcaţi în copaci ca la marile concerte sau meciuri. De la ora la care Tribunalul s-a pronunţat pentru eliberarea lui Becali şi până când a ajuns la casa din Pipera, omul de afaceri a fost întâmpinat de o mulţime de admiratori.

La ieşirea din arestul Direcţiei de Cercetări Penale, Gigi Becali a mulţumit presei pentru sprijinul acordat, afirmând că nu poate da prea multe declaraţii, pentru că s-a împărtăşit.

"Vreau să mulţumesc trusturilor de presă şi nu doresc nici celui mai aprig duşman al meu să ajungă aici. Vreau să-i mulţumesc trustului lui Vântu şi trustului lui Voiculescu, care mi-au luat apărarea cât am stat în puşcărie. Chiar în ghearele morţii de voi fi, dacă Domnul va fi cu mine, de cine mă voi teme!? De multe ori mi-am pierdut speranţa, dar m-au întărit cuvintele Domnului", au fost primele declaraţii ale lui Becali după ce a fost eliberat.

Gigi Becali nu a vrut să facă prea multe declaraţii, pentru că "este Săptămâna Mare".

"În primul şi primul rând, chiar azi de dimineaţă a venit duhovnicul meu şi m-am împărtăşit, şi prea multe declaraţii nu vreau să fac acum în Săptămâna Mare, şi vreau să ştiţi că nu m-aş fi putut împărtăşi niciodată cu atâta curăţenie", a mărturisit Becali.

Gărzile de corp au reuşit cu greu să-l scoată pe Becali din mulţimea nerăbdătoare să dea mâna cu el. Prima oprire a maşinii a fost la biserica din Pipera. Înconjurat presă şi de gărzi de corp, Gigi Becali a intrat să se închine. La ieşirea din Biserică Gigi Becali a fost aşteptat de sora lui. VEZI VIDEO

După ce s-a mai salutat cu câţiva cunoscuţi, Gigi Becali a plecat spre casă. 

Mai multe articole despre:
Gigi Becali arest avocat eliberare