MENIU

Geoană spune că ar fi mai "util" dacă Ridzi ar pleca şi că situaţia ei îi face rău şi lui Băsescu

FOTO: NewsIn

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat marţi la Realitatea FM, că situaţia Monicăi Iacob Ridzi este "un cartof fierbinte în braţele PDL", că acest subiect îi face rău, indirect, şi preşedintelui Băsescu, şi că ar fi mai bine dacă aceasta ar pleca de la minister.

"Părerea mea e că stau în acest moment cu un cartof fierbinte în braţe, cred că au o problemă. Pe de o parte, orice structură şi un partid are un instinct de trib, se adună în jurul unui coleg care este atacat, este un instinct natural, pe de altă parte, din punct de vedere public, în acest moment este clar că subiectul face rău celor de la PDL şi cred că face rău indirect şi dlui Băsescu", a declarat liderul social-democrat.

Întrebat dacă Monica Iacob-Ridzi ar trebui să plece, Geoană a răspuns: "Nu e decizia mea, dar cred că în acest moment o astfel de soluţie ar fi mai utilă din punct de vedere public pentru cei de la PDL". Preşedintele Senatului a precizat însă, răspunzând unei alte întrebări, dacă aceasta mai poate rămâne la minister, că acest lucru se poate "atâta vreme cât  (Ridzi) e susţinută de primul ministru şi de preşedintele României".

Totodată, Mircea Geoană le-a recomandat celor de la PDL să desfiinţeze ministerul Monicăi Ridzi, o soluţie pe care a caracterizat-o drept "o formulă elegantă de a rezolva problema". "Poate e un sfat gratuit pe care îl dau celor de la PDL, poate ar fi o formulă mai elegantă să rezolve două probleme în acelaşi timp.

Dacă ar  fi să ne uităm la momentul actual, când e clar că există o cheltuială cu suprastructura guvernamentală foarte mare, poate o structură mai restrânsă a Guvernului, nu numai a agenţiilor ar fi un lucru mai interesant", a susţinut el, reluându-şi pledoaria de a desfiinţa actualele ministere mici, dar cu bugete mari.

Mai multe articole despre:
Mircea Geoană PSD PDL Monica Iacob-Ridzi