MENIU

Geoană: Reforma justiţiei în România este mult întârziată şi neprietenoasă

Foto: NewsIn
M. Geoană: Reforma justiţiei în România este mult întârziată

"Reforma justiţiei în România este mult întârziată", consideră preşedintele PSD, Mircea Geoană. Liderul PSD este de părere că, în prezent, sistemul juridic este inaccesibil românilor şi că problema reformei justiţiei ar trebui să fie una dintre priorităţile Guvernului.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, într-o conferinţă de presă la Craiova, că decizia lui Adrian Năstase de a cere Camerei Deputaţilor avizul pentru ca dosarele sale să meargă în instanţă este una înţeleaptă.

"Din păcate, tema justiţiei româneşti este suprasolicitată în dosarele liderilor importanţi, care au nevoie de avizul favorabil al Parlamentului pentru a fi cercetaţi. Adrian Năstase a decis ieri să solicite Parlamentului ca dosarul lui să meargă în justiţie. Este o decizie pe care o respect, pentru că este o decizie înţeleaptă", a spus Geoană.

Liderul PSD a afirmat că activitatea celor care se ocupă de domeniul justiţiei şi de lupta anticorupţie va trebui analizată după raportul de ţară din luna iunie.

"În acest moment, cred că e necesar să spunem, de o manieră răspicată, că reforma în domeniul justiţiei este mult întârziată, că este de neacceptat ca un român obişnuit să stea cu deceniile prin justiţie, că este de neacceptat ca evenimente ca cele de la Craiova, legate de disfuncţii grave şi percepţie de corupţie severă, să fie tolerate în acest sistem. Din punctul nostru de vedere, inclusiv activitatea celor care se ocupă de domeniul justiţiei şi de lupta anticorupţie vor trebui analizate după raportul de ţară al Bruxelles-ului, din luna iunie", a susţinut Geoană.

"Sunt nemulţumit, ca milioane de cetăţeni, de ritmul reformei în justiţia românească. În continuare nu avem tribunale specializate în Dreptul Muncii, pentru Dreptul Comercial, pentru Dreptul Familiei, în continuare românii îşi caută disperaţi dreptatea în justiţie, iar cei cu venituri mici sau foarte mici sunt, practic, incapabili să se apere”, a mai afirmat liderul PSD.

Totodată, Mircea Geoană a catalogat obsesia pentru reforma justiţiei privind persoanele politice din România o greşeală faţă de cetăţeni. "Cred că această obstinaţie de a discuta despre reforma justiţiei doar în acest palier a reprezentat pentru reforma justiţiei în România, ca serviciu public esenţial pentru cetăţeni, o greşeală. Nimeni nu spune că nu trebuie să acordăm atenţie luptei împotriva corupţiei la niveluri înalte, dar cred că pentru a păstra atenţia şi întreaga energie a dezbaterii publice şi a acţiunii guvernamentale doar în acest subiect reprezintă o simplificare, care văduveşte cetăţeanul de o reformă reală şi accelerată în domeniul justiţiei”, a mai spus Geoană.

În final, preşedintele Senatului a sugerat că justiţia din România este una "întârziată" şi "neprietenoasă". "Cred că acum, deblocat subiectul de Năstase, de dosare, de Bruxelles, a venit clipa ca ministrul Justiţiei, ca Guvernul României, ca noi toţi, să ne aplecăm asupra problemei reale din justiţie, care este întârziată şi este neprietenoasă cu cetăţeanul român", a mai spus Mircea Geoană.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a participat la Craiova la ceremonia de învestire a noului prefect de Dolj, Florin Stancu.