MENIU

Geoană le cere constructorilor unui sistem de irigaţii să dea dovadă de "patriotism economic"

Foto: blog.gardianul.ro

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a participat joi la inaugurarea unui sistem de irigaţii de lângă Dăbuleni unde s-a arătat nemulţumit de faptul că pompele folosite nu sunt de provenienţă românească, solicitând "patriotism economic".

Geoană a luat parte la inaugurarea unui sistem de irigaţii de lângă Dăbuleni, unde s-a arătat nemulţumit de faptul că pompele folosite pentru reabilitarea obiectivului nu sunt de provenienţă românească, militând pentru "patriotism economic". Liderul PSD a vizitat una dintre centralele de pompare a apei, unde a aflat că piesele folosite sunt de provenienţă suedeză, în condiţiile în care firma care s-a ocupat de reabilitarea întregului complex este britanică.

"La Aversa nu mai facem pompe? Facem pompe la Aversa, de ce nu mai încurajăm şi producţie românească, cu toată dragostea pentru importuri. Dar facem pompe la Aversa, pompe excepţional de bune încă. Şi ăia se chinuie săracii să supravieţuiască, să ţină nişte locuri de muncă (...) Putem să încurajăm competiţia că trebuie să mănânce şi ei, nu?! Dar ai noştri, adică un pic de patriotism economic, vă rog eu mult", i s-a adresat Geoană şefului de proiect.

La eveniment a luat parte şi ambasadorul Marii Britanii în România, Robin Barnett, care, la auzul îndemnului preşedintelui PSD, a zâmbit. Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, prezent şi el la eveniment, l-a abordat pe Geoană schimbând subiectul discuţiei.

Preşedintele PSD a deplâns situaţia de la Dăbuleni unde "avem o adevărată Sahara românească" şi a insistat asupra faptului că România are nevoie de un plan de acţiune pe termen lung. "Toţi cei care suntem în politica românească să punem un plan măcar pe zece ani de zile în care să facem din agricultură un sector strategic prioritar pentru România", a mai spus Geoană.

Anterior, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a declarat că a solicitat efectuarea unui studiu în vederea realizării unui proiect integrat de irigaţie. Ministrul a subliniat că la nivel global există o criză alimentară, că "oamenii mor de foame, mor de sete iar România are capacitate să hrănească 80 de milioane de oameni".

La eveniment au mai luat parte o serie de primari, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi cel al CJ Olt, Paul Stănescu, şi senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu.

Citeşte declaraţia preşedintelui Traian Băsescu la adresa lui Mircea Geoană

Mai multe articole despre:
Mircea Geoană Dăbuleni