MENIU

Fumatul în locurile publice va fi interzis în Bulgaria din iunie 2010

Foto: freefoto.com

Parlamentarii bulgari au aprobat vineri interzicerea fumatului în toate locurile publice începând din iunie 2010, ignorând protestele producătorilor de tutun şi ale industriei turismului.

Bulgaria a interzis deja fumatul în spitale, taxiuri şi birouri şi le cere proprietarilor de restaurante şi baruri să desemneze zone pentru nefumători, însă aceste măsuri au fost în general ignorate până acum.

Bulgaria este pe locul doi în UE, după Grecia, în termeni de număr de fumători ca procentaj din populaţie, potrivit unui Eurobarometru recent.

Mai mult de jumătate dintre fumătorii din Bulgaria sunt bărbaţi şi mai mult de o treime sunt femei.

În ianuarie, comisarul pentru muncă şi chestiuni sociale, Vladimir Spidla, a susţinut interzicerea fumatului în toate locurile de lucru din statele membre UE, inclusiv în baruri şi restaurante.

Mai mult de cinci milioane de persoane mor anual din cauza bolilor legate de fumat, potrivit OMS.

Mai multe articole despre:
Bulgaria fumători