MENIU

Frigul toamnei ia o pauza de câteva zile - VEZI PROGNOZA METEO

Foto: maryt.files.wordpress.com

Ne aşteaptă câteva zile calde, însorite, care ne aduc temperaturi şi cu 6 grade mai mari decât ari fi normal. Vor fi maxime de la 14-15 grade în Deltă până spre 23, dacă nu chiar 24 de grade în Lunca Dunării, iar în următoarele zile, valori până la 21-22 de grade.

Astăzi, după o dimineaţă nu tocmai caldă, mai ales prin depresiunile intramontane, ne aşteaptă o zi caldă şi însorită. Vor fi temperaturi între 14 şi 24 de grade, valori de care la această dată chiar nu ne putem plânge. Cele mai mici temperaturi vor fi în nordul Moldvei, în timp ce soarele va aduce cele mai multe grade în regiunile nordvestice şi centrale, ca şi în Lunca Munteniei. Se arată câţiva nori prin sud-vest, dar ploile aici vor fi cât să nu merite să deschizi umbrela.

În Bucureşti ziua se anunţă caldă, cu soare blând care va aduce nu mai puţin de 21-22 de grade, aproape fără nori şi vânt cel mult moderat. E drept că primele ore ale zilei ceaţa trenează, dar se va disipa permiţând soarelui să îşi vadă de urcuş.

Astăzi, munţii par destinaţia ideală de vacanţă. Soare şi câţiva nori nepurtători de ploaie care vor permite temperaturii să urce nesperat de mult faţă de cât ar fi normal la această dată. Poate doar ceaţa de dimineaţă lăsată pe văi şi în depresiuni să strice puţin aspectul vremii, dar în afară de câţiva stropi de ploaie prin Munţii Banatului, turiştii plecaţi spre creste nu vor avea parte de alte capricii meteo. În plus, şi ziua de duminică se anunţă la fel de frumoasă, cu soare şi câţiva nori trecători. Pe piscuri, vântul va fi ceva mai sprinten, dar temeratura aerului se va păstra în aceiaşi parametri mai mult decât rezonabili pentru această perioadă.

Cald şi frumos şi duminică. Cerul se anunţă variabil în zonele de deal şi de munte, cu un vânt aproape imperceptibil şi 21-22 de grade la Piteşti, Vâlcea şi Braşov. Spre câmpie însă, ceaţa va bifa din nou primele ore ale zilei şi, izolat, se va asocia şi cu burniţa, cum e cazul la Călăraşi, Arad sau Bacău, dar amiaza va aduce 18 grade. Cel mai frig se aşteaptă să fie spre Deltă şi litoral, unde maximele nu trec de 14-15 grade.

Bucureştenii se bucură şi ei de o zi de duminică plăcută, cu 18-19 grade, dar şi cu câţiva nori pe care îi vom zări după ce se va disipa ceaţa lăsată în zori peste Capitală.

Săptămâna viitoare începe cu o zi trasă parcă la indigo după cea de duminică. Frumos şi soare la deal şi la munte, cu ceaţă local şi burniţă izolat la câmpie. Temperaturile se menţin în continuare ridicate: de la 15 grade în Deltă până la 21 în Câmpia Română şi cea de Vest. Capitala începe ziua de luni cu 11, dacă nu chiar 12 grade în zori care se tot adună până la prânz ajungând la o maximă de 18 grade. Şi, chiar dacă cerul nu va fi tocmai senin, slabe speranţe de vreo ploaie.

Abia spre jumătatea săptămânii viitoare, o masă de aer rece, polar, va schimba aspectul vremii, readucându-ne treptat temperaturile normale pentru un sfârşit de octombrie.

Intră pe vremea.realitatea.net şi vezi, în timp real, temperatura din oraşul tău