MENIU

Fotografia care ar fi putut să schimbe istoria: John F. Kennedy, în compania unor femei goale

JFK alături de femei dezbrăcate
JFK se distra pe iaht în compania unor femei goale

O dovadă aproape sigură că Bill Clinton nu a fost cel mai afemeiat preşedinte este o fotografie a lui J.F.Kennedy alături de femei dezbrăcate.

O poză care nu a mai fost publicată niciodată îl are în centru pe J.F Kennedy pe un iaht în compania unor domnişoare superbe.

Poza ar fi putut să schimbe cursul istoriei, după cum scrie TMZ.com, site-ul care a publicat şi controversata fotografie din anii \'50, în care viitorul preşedintele apare pe un iaht, în compania unor femei goale. Fotografia rămăsese necunoscută, până acum. Două femei sar dezbrăcate în apă şi încă două fac plajă pe puntea superioară a iahtului. Pe puntea inferioară apare John F. Kennedy.

Există numeroase articole şi cărţi despre Kennedy, pe atunci senator, care amintesc de o excursie de două săptămâni pe Marea Mediterană. Călătoria a avut loc în 1956 când JFK se afla pe iaht alături de fratele său, Ted Kennedy, şi de senatorul George Smathers. Se ştie că fuseseră invitate mai multe femei. Jackie Kennedy era însărcinată în acea perioadă şi a fost dusă de urgenţă la spital şi i s-a făcut o cezariană, dar copilul s-a născut mort. În tot acest timp, soţul său se distra pe iaht. TMZ a angajat experţi în fotografie pentru a decide dacă este sau nu vorba de un trucaj.

Fotografia a ajuns în mâinile unui bărbat care avea afaceri pe Coasta de Est. Bărbatul a păstrat-o ani de zile şi se lăuda prietenilor că avea o poză compromiţătoare a lui JFK. El a murit acum zece ani şi unul dintre fiii săi a găsit fotografia.

Dacă poza ar fi fost dată publicităţii când John F. Kennedy a candidat la preşedinţie în 1960 s-ar fi putut ca JFK să nu câştige alegerile, iar istoria să fie schimbată.