MENIU

Filmul Mihaelei Rădulescu, cu Dani în rol de povestitor, prezentat la Festivalul DaKINO

Ostroavele, sau insulele de pe Dunăre, sunt adevărate „jungle” în care îşi găsesc refugiul specii rare. Foto: WWF

Este cel de-al şaselea film documentar al Mihaelei Rădulescu, după cele realizate în Irak, Afganistan, Tanzania şi în România pentru drepturile refugiaţilor, dar şi în Delta Dunării.

Filmul \"Ostrovul meu\", produs şi regizat de Mihaela Rădulescu, cu Dani Oţil în postura de povestitor şi actor, a fost prezentat în premieră în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului DaKINO.

\"Ostrovul meu\" este un film documentar-artistic realizat in cadrul unui proiect european de protejare a ostroavelor. \"Regia şi conceptul aparţin Mihaelei, producţia, unor super băieţi de la Stage, susţinerea logistică Anei, Cătălinei, pilotului de elicopter, călăuzelor, barcagiilor (...) Am filmat HD şi asta mă bucură. Totul se vede altfel. Broscuta are detalii. Valul respinge lumina altfel\", scria, în luna martie, Dani Oţil pe blogul său.

Filmul spune povestea tristă şi îngrijorătoare a ostroavelor Dunării, aflate în pericol de a dispărea odată cu speciile de plante, păsări şi animale care se găsesc aici. Filmul a fost comandat de cea mai mai mare organizaţie ecologică de pe planetă, WWF. \" În lume, nu oricine are dreptul sau onoarea să lucreze cu WWF, cea mai mare organizaţie eco de pe planetă. Nu mă laud. anunţ: am făcut un film pentru ei. Cu un singur personaj. Eu. De fapt sunt prost. Cu un milion de personaje. Păsări, gângănii, broaşte, frunze, peşti şi cam tot ce mai populează apele şi ostroavele de pe Dunăre\", a mai scris Oţil.

Cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film DaKINO a fost dedicată filmelor cu tema ecologică şi prezentată sub genericul \"If you like movies, stay green\".