MENIU

EXCLUSIV: Profesor, ofer servicii universitare contra sex

Înscrierile la facultăţi s-au încheiat în urmă cu aproape trei luni. Teoretic, orice doritor întârziat ar trebui să aştepte până la anu ca să ajungă student. Practic, metode de a te înscrie la facultate se găsesc cu mare uşurinţă.

Chiar dacă este luna decembrie, nimic nu este mai simplu decât să te înscrii la facultate. Important este să nimereşti Universitatea potrivită. Dacă aceasta se numeşte Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, lucrurile sunt cu atât mai simple.

Mai important este totuşi să întâlneşti omul potrivit. Iar dacă acesta este chiar preşedintele Universităţii, lucrurile pot fi considerate ca şi rezolvate. Există totuşi o condiţie: discreţie maximă.

Cum înscrierea la facultate este ca şi bătută în cuie, apar şi primele semne de prietenie pe care preşedintele Universităţii i le arată tinerei dornice să se apuce de şcoală în luna decembrie.

Atenţiile nu sunt acceptate, însă o ieşire în oraş, la cafea, poate să arate recunoştinţa viitorului student faţă de binefăcătorului său.

Şi pentru că tot este luna cadourilor, preşedintele Universităţii Creştine Dimitrei Cantemir deschide lista promisiunilor pentru asa zisa studentă întârziată: îi promite nu doar că va deveni studentă peste noapte, ci şi un loc la cămin şi bursă socială de scutire a taxei de şcolarizare. Totul în schimbul unui zâmbet, susţine şeful Universităţii, într-un cadru relaxat, la o cafea.

Mai multe articole despre:
null