MENIU

Examenul pentru absolvirea şcolilor de poliţie a fost suspendat, pe motiv de criză

Se pregăteau de banchet dar au aflat că vor rămâne încă trei luni pe băncile şcolii. Sute de elevi ai şcolilor de poliţie din toată ţara, viitori agenţi, dar şi ofiţeri, care ar fi trebuit să susţină astăzi ultimul examen înainte de absolvire au aflat că s-a amânat. Motivul este criza financiară care afectează şi Ministerul de Interne.

Ministerul de Interne a anunţat oficial doar şcolile din subordinea poliţiei, este vorba despre 850 de viitori agenţi, că vor rămâne elevi până la toamnă. Măsura va fi extinsă, conform Ministerului de Interne, la toate structurile, inclusiv la Academia de Poliţie, dar şi la şcolile de agenţi de la pompieri, frontieră sau jandarmi.

Practic, bugetul redus al MAI nu permite ca viitorii agenţi sau ofiţeri să fie imediat încadraţi pe posturi, cu salarii întregi. Dacă rămân elevi încă trei luni, aceştia vor câştiga practic doar 50% din solda unui proaspăt angajat. În total, este vorba despre 1.500 de viitori angajaţi ai ministerului.

Până la stabilirea unei noi date de examen elevii vor rămâne în practică şi în loc să primească salarii de până la 1.500 lei, vor primi doar 400 lei pe lună.