MENIU

Europarlamentare 2019 | Precizări importante pentru votul din 26 mai

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut miercuri o simulare a procesului de votare la alegerile europarlamentare 2019 şi la referendumul din 26 mai. Precizările sunt necesare în condiţiile în care alegătorii vor primi trei buletine de vot, unul pentru europarlamentare şi două pentru referendum.

Europarlamentare 2019

Una dintre cele mai importante precizări este că introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea destinată nu anulează votul.

Iată, în rezumat, paşii ce trebuie urmaţi în secţia de votare

După confirmarea faptului că alegătoru îşi poate exprima dreptul, fără nicio restricţie, în urma verificării prin Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenţei la Vot, acestuia este informat că poate opta pentru a-şi exercita dreptul de vot la ambele scrutinuri sau doar la unul dintre ele.

Opţiunea este consemnată de operatorul de calculator al biroului electoral al secţiei de votare, iar acesta va aduce la cunoştinţa preşedintelui secţiei de votare opţiunile alegătorului, astfel încât acesta să primească buletinele de vot solicitate. 

Alegătorul care doreşte să îşi exercite dreptul de vot la referendumul naţional va primi în mod obligatoriu ambele buletine de vot, neavând posibilitatea de a opta pentru una sau alta din întrebări.

În cazul în care alegătorul optează pentru participarea la un singur tip de scrutin, preşedintele secţiei de votare sau un membru desemnat va bara, în prezenţa alegătorului, cu o linie orizontală, rubrica destinată semnăturii la tipul de scrutin pentru care nu a optat.

În cazul în care alegătorul votează pe lista suplimentară, acesta va fi înscris doar în lista corespunzătoare tipului de scrutin pentru care a optat.

Alegătorii care a ales, iniţial, o singură opţiune, dar apoi se răzgândeşte şi vrea să-şi exercite şi a doua opţiune, o poate face, până la ora 21,00, ora închiderii secţiilor de votare. Preşedintele secţiei va scrie în dreptul acestuia menţiunea "revenire".

Urnele de vot vor fi inscripţionate separat pentru alegerile europarlamentare, întrebarea nr. 1 şi întrebarea nr. 2 din cadrul referendumului naţional.

În secţiile de votare din ţară se utilizează o singură urnă specială pentru persoanele netransportabile. Cererile pentru urna specială se fac în preziua votării, între orele 18,00 şi 20,00.

Alegătorilor le este interzis să părăsească localul secţiei de votare cu buletine de vot.

Alegătorii comunitari, înscrişi în listele electorale speciale, nu pot vota pentru referendumul naţional din data de 26 mai.

În cazul în care tableta semnalează faptul că alegătorul care s-a prezentat la vot şi-a mai execitat odată acest drept, la acelaşi tip de scutin, aceasta va fi avertizat asupra situaţiei, iar dacă insistă, evenimentul va fi raportat la serviciul 112.

sursă foto: Autoritatea Electorală Permanentă 

Mai multe articole despre:
europarlamentare 2019