MENIU

Emil Boc: Chiar dacă e ceaţă la Cluj, la ora 21 rezultatele vor arăta spiritul civic al românilor

<descriere>
Premierul interimar Emil Boc a votat în jurul orei 10, la Cluj-Napoca

Liderul PD-L şi premierul interimar Emil Boc a votat, în jurul orei 10, la Şcoala \"Radu Stoica\" din Cluj-Napoca, unde a venit împreună cu soţia sa.

\"E o zi importantă pentru viaţa românilor, pentru democraţia românească. Pe de o parte avem un referendum pentru modernizarea parlamentului ţării, pe de altă parte alegem un preşedinte care va creiona destinele românilor pentru următorii cinci ani\", a declarat premierul în exerciţiu, la ieşirea de la urne.

\"Eu personal am votat pentru un parlament de bun simţ, atât în privinţa numărului cât şi a structurii, iar în priviţa preşedintelui am votat pentru un preşedinte care în continuare să fie capabil să redea România românilor şi să lucreze în interes public. Sper să facă şi astăzi cât mai mulţi români acest lucru pentru că în democraţie cel mai important instrument prin care ne conducem este votul, iar fără vot o democraţie nu există, iar un sistem politic nu se poate construi, dar nici dezvola\", a precizat Emil Boc.

\"Chiar dacă e ceaţă la Cluj sunt convins că rezultatele la ora 21 vor arăta spiritul civic al clujenilor, al ardelenilor şi al tuturor românilor de a participa la acest exerciţiu democratic important pentru soarta fiecăruia dintre noi în următorii cinci ani. Cred că românii s-au convins cât de important este Parlamentul pentru modernizarea acestei ţări.

\"Pot doar să vă spun că Guvernul, MAI a luat toate măsurile pentru a avea alegeri corecte, să avem toate condiţiile astfel încât să nu fie incidente, secţii de votare bine dotate. Contez pe maturitatea românilor, după 20 de ani de democraţie, să voteze corect\", a conchis liderul PD-L.

Mai multe articole despre:
Cluj alegeri prezidenţiale vot Emil Boc