MENIU

Elena Udrea: Preţurile ridicate reprezintă principala problemă a turismului românesc. Ce măsuri ar trebui luate pentru a creşte numărul turiştilor pe litoralul românesc?

Foto: RTV

Principala problemă a turismului din România constă în preţurile ridicate pe care operatorii le practică, a declarat, joi, cu ocazia deschiderii Târgului Naţional de Turism, ministrul Turismului, Elena Udrea.

Potrivit ministrului, această problemă se poate rezolva prin adoptarea unor politici de promovare a turismului, precum proiectul "Înscrieri timpurii".

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) pe regiunea de sud, Adrian Voican, a declarat că programul "Înscrieri timpurii" a fost lansat în luna decembrie 2008 şi că, până la sfârşitul lunii ianuarie 2009, s-au înscris 50 de unităţi de cazare de pe litoral şi din restul ţării.

Prin program se oferă o reducere în medie de 30% la rezervările care se fac din timp, respectiv în perioada 1 februarie-30 martie. În funcţie de hoteluri, dar şi de colaborarea cu agenţiile de turism, reducerile pot fi şi de până la 50%. Rezervările se fac uninominal, biletele nu sunt transmisibile, iar turistul poate achita contravaloarea chiar şi în rate până la sfârşitul lunii martie, în caz contrar nu se mai aplică reducerea. Rezervările se pot face până la sfârşitul anului.

Realitatea.NET vrea să afle părerea ta despre turismul românesc: Ce măsuri ar trebui luate pentru a creşte numărul turiştilor pe litoralul românesc?

 

Mai multe articole despre:
turism Elena Udrea hotel litoral